Iordănescu jr. prudent înaintea duelului cu giurgiuvenii: „Sunt sigur că vor veni în Gruia să dea totul!”

Publicat: 28/01/2021 | 11:07

Edward Iordănescu, antrenorul a declarat în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului cu Astra Giurgiu, care îi poate propulsa pe campioni pe primul loc în Liga 1, că se așteaptă la o replică pe măsură din partea echipei pregătite de Eugen Neagoe.

Tehnicianul ardelenilor a afirmat că Astra Giurgiu, este o formaţie „rănită” şi va veni decisă să-și vândă scump pielea.

„Astra e o echipă rănită şi are mijloacele necesare să producă rezultate foarte bune. Este o echipă care a fost constant în play-off, dar acum traversează o perioadă mai puţin fastă. Are însă foarte mare nevoie de puncte şi sunt sigur că va veni aici să dea totul. Sunt jucători foarte buni la Astra care fac parte din circuitul echipei naţionale şi asta ne pune în gardă”, a declarat Edward Iordănescu.

Cu o victorie în acest meci, CFR Cluj urcă pe primul loc în clasament, urmând a devansa cu un punct FCSB. De partea cealaltă, Astra Giurgiu se află pe locul 13 cu 17 puncte și vine în „Gruia” după trei mecuri consecutive în care nu a cunoscut gustul victoriei, cedând la o diferență de trei goluri partidele cu FCSB (3-0) și Sepsi (4-1) și remizând, 1-1 pe teren propriu cu Universitatea Craiova.

Partida CFR Cluj – Astra Girugiu va începe la ora 20:00 și va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Programul etapei a 19-a Liga 1
Viitorul Constanța – Sepsi OSK 3-3
FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-1
FC Argeș – FCSB 0-0
Academica Clinceni – FC Botoșani 2-1
Poli Iași – UTA 1-2
Dinamo București – Gaz Metan Mediaș 2-1
Joi, 28 ianuarie
ora 17:00 FC Hermannstadt – Chindia Târgoviște
ora 20:00 CFR Cluj – Astra Giurgiu