Ipoteză halucinantă! Restructurări la DIGI 24, postul de televiziune s-ar putea închide

De: Cancan
Publicat: 03/07/2017 | 15:03

Cătălin Tolontan a publicat, luni, pe blogul personal un articol în care susţine că postul DIGI 24 trece printr-un proces de restructurări masive şi că s-ar putea închide.

”Mai mulţi oameni de la redacţiile teritoriale au fost deja anunţaţi că nu li se mai reînnoiesc contractele.

”Pare o mişcare mai amplă, dar nu realizăm despre ce e vorba”, spun jurnaliştii concediaţi.

Conform unor informaţii din interior, există un plan al conducerii care ia în calcul şi închiderea canalului Digi 24!

Cum s-a ajuns aici?

Nemulţumirea mai veche a lui Zoltan Teszari faţă de ”conţinutul care tratează cu superioritate publicul loial al RCS-RDS” a crescut accentuat în ultimul an.

Performanţele scăzute de audienţă, în raport cu televiziunile concurente, au fost revăzute într-o recentă evaluare a conducerii RCS.

Problemele legale contează şi ele, chiar dacă nimeni din trust nu va recunoaşte.

Cel mai mult însă, potrivit propriilor afirmaţii făcute de Teszari către apropiaţi, cântăresc calculele şi ”datoria faţă de acţionari de a nu continua ceva ce pierde constant bani fără o perspectivă clară de refacere””, anunţă Cătălin Tolontan.