Ipoteză-șoc în cazul măcelului din Piața Constituției! ”Două clanuri de proxeneți nu s-au înțeles la bani”

Publicat: 30/09/2019 | 14:17

Noi informaţii despre violenţele extreme de duminică seară, din fața Palatului Parlamentului, în urma cărora un om fost omorât în bătaie, iar altul a fost rănit.

A fost vorba, potrivit informaţiilor din anchetă, despre o reglare de conturi între grupări de proxeneţi.

Două clanuri au stabilit de comun acord să se întâlnească în fața Palatului Parlamentului, pentru că acolo e lumină și au gândit ei că nu ajung la scandal. În câteva minute s-au întâlnit clanurile, au parcat, au discutat și apoi s-au încăierat. Au negociat banii privind traficul unor fete duse în Germania”, a declarat la Antena 3 liderul Sindicatului Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, despre scandalul din Piaţa Constituţiei.

S-a întâmplat chiar în faţa sediilor mai multor instituţii importante în statul român, dintre care două de forţă: SRI şi Parchetul General.

Un bărbat a fost ucis după ce a fost lovit cu o bâtă în cap