Ireal! 4 oameni din Vaslui au „revendicat” același cățel, pentru a-și motiva ieșirea din casă

Publicat: 28/03/2020 | 10:51
Ireal! 4 oameni din Vaslui au "revendicat" același cățel, pentru a-și motiva ieșirea din casă

Distanțarea socială impusă prin ordonanță militară duce și la situații hilare, iar una dintre acesta s-a petrecut la Vaslui. Totul a plecat de la ieșirea din casă, firește, motivul fiind… plimbarea cățelului.

Nimic anormal, chiar sunt permise astfel de scurte ieșiri în jurul blocului, autoritățile informând în acest sens. Dar ce te faci, polițist fiind, atunci când te întâlnești cu patru cetățeni care revendică același cățel. Patrupedul a avut răbdare să fie tranșată situația, polițiștilor și militarilor prezenți la fața locului nevenindu-le să creadă ceea ce auzeau.

Bineînțeles, mai râdem, mai glumim, cum se spune de foarte multe ori, dar în plină pandemie de coronavirus sunt, totuși, destui români care tratează cu periculoasă superficialitate pericolul infectării cu COVID-19. Și astfel se poate ajunge la cazuri grave, iar în România au fost deja înregistrate din ce în ce mai multe cazuri de infecție cu noul coronavirus.

(CITEȘTE ȘI: SCANDALOS! CÂȚI BANI A PRIMIT, DE FAPT, SPITALUL MUNICIPAL CARACAL DE LA GIGI BECALI)

Reacția internauților a fost pe măsură: ”Inchiriez catel, pentru a evita neplacerile din poza. 50 ron/30 minute. Multumesc! Le mai dau eu indicii unde găsesc căței gratis si poate și adoptă câte unul Sa mearga la adapost sa ia un ciine sint acolo toate rasele saracii au nevoie de stapin si o bucata pâine”, au fost doar câteva dintre comantariile postate pe pagina de Facebook a grupului ”Eşti din (judeţul) Vaslui dacă…”

(NU RATA: CUM A „FENTAT” ORDONANȚA MILITARĂ UN TÂNĂR DIN IAȘI! A IEȘIT PE ACOPERIȘUL BLOCULUI ȘI… IMAGINIE FAC ÎNCONJURUL ROMÂNIEI)