Ireal! La ce preț se va vinde 1 kilogram de carne de porc, în pragul sărbătorilor de iarnă

Publicat: 06/11/2023 | 21:41
Cât va costa un kilogram de carne de porc iarna aceasta

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi. De altfel, și anul acesta, românii vor avea parte de surprize – vor plăti mai mult pentru anumite alimente. De exemplu, printre produsele des achiziționate de clienți se numără și carnea de porc. Dar, cu două luni înainte de Ignat, prețul s-a aflat pe o pantă ascendentă. Iată mai jos, în articol, la ce preț se va vinde 1 kilogram de carne de porc, iarna aceasta.

Carnea de porc se află printre preferințele consumatorilor. În pragul sărbătorilor de iarnă, mulți clienți achiziționează un astfel de aliment, pentru a pregăti mese delicioase. Însă, cu doar două luni înainte de a avea loc Ignatul (20 decembrie), prețurile au înregistrat noi creșteri.

Iarna trecută, 1 kilogram de carne de porc se vindea cu 15 sau 20 de lei. În prezent, însă, prețul cărnii a crescut. Acum, un client plătește în jur de 25 de lei pentru un kilogram. Iar pentru cei care vor să cumpere un porc viu, costă 15 lei per kilogram. Anul precedent, se cereau 12 lei pentru un singur kilogram (porc viu).

Pe de altă parte, cei care vor să achiziționeze o pereche de purcei crescuți la țară plătesc în jur de 600 de lei, arată antena3.ro.

Vezi și CEI MAI SCUMPI MICI DIN ROMÂNIA. PUȚINI ROMÂNI ÎI MĂNÂNCĂ ÎN ACEST LOC

Carnea de porc se află printre preferințele consumatorilor / sursă foto: Pexels

Citește și CE A PUTUT SĂ GĂSEASCĂ TIMOTEI ÎNTR-O CONSERVĂ DIN SUPERMARKET. I S-A ÎNTORS STOMACUL PE DOS CÂND S-A UITAT MAI BINE

Clienții achiziționează carne de porc pentru sărbătorile de iarnă

Carnea de porc nu este singurul aliment care a înregistrat creșteri de prețuri. Pe de altă parte, însă, Ministrul Agriculturii a promis prețuri mai mici în cazul anumitor alimente, iarna aceasta. Pe rețelele de socializare, oficialul Florin Barbu a scris că anumite produse specifice sărbătorilor de iarnă au un preț mai scăzut.

„Zi de cumpărături şi de o scurtă analiză a preţurilor din supermarketuri! Observi uşor etichetele colorate care îţi arată vechiul şi noul preţ, iar la final, ai plătit mai puţin! Au scăzut preţurile şi la cozonac şi la drojdie şi deja ne gândim la sărbătorile de iarnă, de anul acesta, când vom cumpăra produse româneşti mai ieftine!”, a declarat Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe Facebook.

Cât despre porcii crescuți în gospodării, oficialul a transmis următorul mesaj: „Am solicitat astăzi conducerii ANSVSA modificarea Ordinul nr.130/2023, pentru ca oamenii să poată comercializa porcii crescuți în gospodării, atât în perioada Crăciunului, cât și pe tot parcursul anului. Mișcarea și comercializarea animalelor se va face cu respectarea normelor de biosecuritate, prevăzute de lege și este necesar un aviz de la medicul veterinar din care să reiasă că animalul nu este bolnav.

Atât eu, cât si premierul Marcel Ciolacu am dorit să găsim o soluție pentru a le permite oamenilor să poată cumpăra porci crescuți în gospodării, iar micilor crescători să îi poată vinde. Continuăm tradițiile de Crăciun ale românilor și, în același timp, respectăm normele sanitar-veterinare în vigoare pentru limitarea efectelor pestei porcine africane!”.

Sursă foto: Pexels/Pixabay