Irina Begu, performanță incredibilă la Cleveland » Vezi cât va urca românca în clasamentul WTA!

Publicat: 29/08/2021 | 11:07

În cursul zilei de ieri, începând cu ora 20:00, s-a desfășurat partida dintre Irina Begu și Anett Kontaveit din cadrul finalei turneului WTA de la Cleveland. Din păcate, favorita noastra a fost învinsă în minimum de seturi, însă performanța reprezentantei “tricolorului” rămâne una de zile mari, iar Irina merită toate felicitările!

Irina Begu, învinsă de Anett Kontaveit în finala de la Cleveland

În ciuda faptului că românca nu a pierdut nici măcar un set pe parcursul turneului din Statele Unite ale Americii, aceasta a cedat “la zero” disputa împotriva sportivei din Estonia, Anett Kontaveit. Totuși, trebuie subliniat faptul că partida a fost una extrem de echilibrată, Irina cedând cu 6-7, 4-6. Cele două sportive au prestat un tenis aproape egal, diferența fiind făcută în mare măsura inclusiv de șansă. Din nefericire, de data aceasta sorții au fost de partea adversarei.

Irina, salt de 8 locuri în clasamentul mondial

În urma turneului aproape perfect de la Cleveland, Irina Begu va urca până pe poziția cu numărul 66 în clasamentul WTA. De asemenea, grație performanței izbutite, aceasta va primi 16 398$.