Irina Lepa, declarație surprinzătoare! Cântăreața vrea să devină iar mamă!

Publicat: 21/04/2022 | 20:28
Irina Lepa, declarație surprinzătoare! Cântăreața vrea să devină iar mamă!

Irina Lepa formează o familie frumoasă alături de Gabi Jianu, cel care se ocupă de imaginea din spatele videoclipurilor realizate pentru artiști. Cei doi au și un băiețel de 3 ani pe nume David, pe care își focusează toată atenția în momentul de față. După ce cântăreața a reușit să intre la inimile ascultătorilor și să iși creeze o carieră stabilă în muzică, aceasta a decis să se preocupe mai mult de ai casei.

Zilele trecute, cântăreața și-a dedicat timp și pentru fani, realizând o sesiune de întrebări pe Instagram. Mai este puțin până la sărbătoarea Paștelui, iar Irina Lepa își surprinde admiratorii cu o declarație neașteptată, care ar aduce un plus de fericire în pe plan personal. Deși în urmă cu un an Irina Lepa făcea public că nu se vede mamă a doi copii în viitorul apropiat, vedeta anunță într-un InstaStory că ar vrea să își mărească familia, făcând astfel încă un băiețel.

Artista speră ca o minune să se întâmple în Saptamana Mare în viața celor doi. Iată ce spune mămica despre o nouă sarcină: „Îmi mai doresc un băiat!” 

Captură Instastory

This browser does not support the video element.

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult