Irinel Columbeanu s-a „împăcat” cu părinții Oanei Cojocaru! La început, tatăl iubitei lui nu a fost de acord cu relația lor

Publicat: 18/06/2018 | 15:44

Irinel Columbeanu (61 de ani) e foarte fericit acum că părinții Oanei Cojocaru (21 de ani) l-au acceptat. La început, tatăl manechinului s-a opus relației și voia să o „desmoștenească” pe frumoasa brunetă, însă spiritele s-au mai calmat.  

Chiar dacă Oana Cojocaru a spus că părinții ei nu au avut nimic împotrivă, se pare că tatăl brunetei a fost împotriva relației pe care o are cu omul de afaceri din Izvorani. Motivul ar fi diferența de 40 de ani dintre cei doi. Acum, se pare că bărbatul a acceptat relația pe care o are fiica lui cu Irinel Columbeanu. 

„Este adevărat că au fost niște probleme la început, tatăl ei nu a fost de acord inițial, după care a spus că este decizia ei și a acceptat. El a fost mai vehement, nu mama ei. În ceea ce privește relația și mutatul nostru împreună, totul decurge firesc, nu vreau să forțăm nota. Ne gândim la vacanță, însă nu am clarificat nimic până acum”, a declarat Irinel Columbeanu pentru click.ro. (CITEȘTE ȘI Prima reacție a Irinucăi cu privire la noua iubită a tatălui său)

Cum s-au cunoscut Irinel Columbeanu și Oana Cojocaru

Irinel Columbeanu a mărturisit că a cunoscută pe Oana la un festival de modă, unde el era un simplu spectator, iar ea defila pe podium. Acesta a reținut chiar și hainele cu care era îmbrăcat manechinul.

„Eram la un Festival al Modei Europene, iar în acea seară, de 27 de aprilie, eu participam în calitate de spectator și am remarcat-o pe Oana, care defila pe scenă.
Eu am reținut că avea o fustă albă, lungă, și privirea mea s-a oprit la fustă, după care am trecut mai sus, i-am reținut chipul și în acea seară am mai rămas puțin.
După care, fiind în acea seară și aniversarea președintelui Fashion Tv s-a servit și un tort, am stat mai mult, încercând să aflu mai multe amănunte… Am invitat-o inițial și pe fiica mea să meargă, dar a zis că nu vine, era cât pe ce să nu mă duc nici eu. 

A doua zi am făcut o postare pe Facebook-ul eu, intitulată „Modă și criptomonedele”. Era un subiect controversat, iar la câteva zile am primit mai multe like-uri, printre care și de la o persoană pe nume Oana. Eu de obicei nu mă uit, dar așa s-a întâmplat atunci. Când am intrat pe profilul ei, am recunoscut că este chiar persoană pe care o căutăm.  Deși nu îmi stă în obicei, dar am considerat că este politicos să îi cer prietenia și după vreo 2 ore am văzut că a acceptat-o, i-am dat un mesaj pe messenger prin care i-am mulțumit, iar apoi am continuat discuția.”a povestit Irinel Columbeanu la o emisiune tv.

 

Angie Voicu