Își caută de luni de zile un coleg de apartament, dar nu vrea nimeni să se mute cu el. Motivul pentru care toată lumea l-a refuzat

Publicat: 25/01/2023 | 11:15
Își caută de luni de zile un coleg de apartament, dar nu vrea nimeni să se mute cu el. Motivul pentru care toată lumea l-a refuzat. Sursă foto: Pixabay

Raul, un tânăr de 22 de ani, locuiește singur în București. S-au împlinit luni bune de când a încercat să-și găsească un coleg de apartament, însă toată lumea a refuzat să se mute în același apartament cu el. Iată de ce.

Cei care locuiesc singuri se plâng tot mai des de banii pe care trebuie să îi scoată, lună de lună, din buzunar. Este vorba despre „taxa pe singurătate”, o realitate în majoritatea țărilor. Atunci când te lupți singur cu greutățile vieții, totul este mai scump, de la rate, la întreținere.

Aceasta este și problema lui Raul, care plătește lunar 450 de euro chirie pentru un apartament cu două camere din sectorul 2. Cu intenția de a reduce din cheltuieli, a încercat să-și găsească un coleg de apartament, dar a fost refuzat de toți cei care au venit să vadă despre ce este vorba.

VEZI ȘI: ORAȘUL DIN ROMÂNIA ÎN CARE NU EXISTĂ ASISTAȚI SOCIAL. MOTIVUL PENTRU CARE TAXELE ȘI IMPOZITELE NU AU CRESCUT ÎN ULTIMII 7 ANI

De ce nu și-a găsit, până acum, un coleg de apartament

Conform spuselor economiștilor, cei care locuiesc singuri, plătesc în plus între 1.800 și 2.000 de lei pe lună. Taxa pe singurătate se referă la diferența dintre cheltuielile pe care cineva care stă singur le are într-o lună şi cele care i-ar reveni dacă ar împărţi costurile cu o altă persoană.

Pentru a economisi această sumă de bani, Raul a vrut să împartă cu cineva apartamentul în care stă cu chirie. Persoanele care inițial erau interesate, veneau la fața locului și se răzgândeau subit. Motivul îl dezvăluie chiar Raul.

,,Veneau oameni, vedeau apartamentul, le plăcea însă fiind două camere era puţin cam complicat că nu le convenea să doarmă în living”, mărturisește tânărul.

NU RATA: TE PREGĂTEȘTI SĂ ÎȚI ÎNMATRICULEZI MAȘINA ÎN ROMÂNIA? CE TAXE TREBUIE SĂ PLĂTEȘTI ACUM, ÎN 2023

Băiatul nu își permite să suporte lunar cheltuielile, mai ales pentru că este încă student, dar le este recunoscător părinților, care îi sar mereu în ajutor.

,,Noroc cu ajutorul părinţilor pentru că din salariul part time nu te poţi descurca. În momentul în care sunt mulţi, puterea creşte”, a mai spus Raul.

Putem considera că, să stai singur în casă a devenit un lux. În Bucureşti, de exemplu, chiria pentru un apartament cu două camere costă între 1.700 şi 2.500 de lei. La acest cost se adaugă şi întreţinerea pe timp de iarnă, adică aproximativ 300 de lei şi încă 100-150 de lei pentru internet, televiziune prin cablu şi electricitate. În total, cei care locuiesc singuri cheltuie aproximativ 3.000 de lei pe lună. De aceea, specialiștii spun că există multe persoane care aleg să aibă chiar mai mult de un coleg de cameră.

,,Sunt agent imobiliar part-time. Preferă mulţi să se mute chiar câte 3, în apartament de 3 camere”, afirmă un agent imobiliar.