Italia intră în carantină joi seară. Măsura este valabilă pe întreg teritoriul țării. Se impun restricții de circulație și alte reguli dure

Publicat: 04/11/2020 | 20:50

Epidemia de coronavirus a împins Italia sper a doua carantină totală. Giuseppe Conte, premierul Italiei, a semnat decretul prin care se instaurează carantina pe întreg teritoriul naţional începând de joi, de la ora locală 22:00.

Perioada de carantină o să dureze până în data de 3 decembrie și au fost impuse noi reguli dure. Conform decretului, vor fi impuse restricţii de circulaţie la nivel național de seara, ora 22:00, până la 5 dimineaţa. Astfel, în timpul nopții nu se va putea ieși din casă decât din motive legate de muncă sau de sănătate, ce trebuie justificate cu o adeverință.

Mai mult, centrele comerciale vor fi închise în weekend și de sărbători (dacă va exista vreo zi de sărbătoare pe parcursul lockdown-ului), iar transportul public nu va accepta mai mult de 50% din capacitatea totală a pasagerilor. (CITEȘTE ȘI: ITALIA A RAPORTAT CEL MAI MARE NUMĂR DE DECESE DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI, DE LA ÎNCEPUTUL PANDEMIEI)

În ceea ce privește liceele, acestea vor trece la cursurile online, iar muzeele se vor închide. Croazierele sunt anulate începând de joi, 5 noiembrie, cu excepţia celor deja în curs.

Noi restricții în Italia

Potrivit noului decret, cele 20 de regiuni ale Italiei vor fi împărţite în trei zone: verde, portocaliu şi roşu. Iar în funcţie de gravitatea situaţiei epidemiologice, vor fi aplicate măsuri mai mult sau mai puţin restrictive. (VEZI ȘI: ITALIA SE PREGĂTEȘTE SĂ INTRUDUCĂ CELE MAI ASPRE MĂSURI ANTI-COVID DE PÂNĂ ACUM. CIRCULAȚIA AR PUTEA FI RESTRICȚIONATĂ)

Guvernul italian a decis și alte restricții, care urmează să fie detaliate chiar în ziua instituirii lockdown-ului de Giuseppe Conte. Odată intrate în vigoare, acestea vor fi valabile până la 3 decembrie.

Italia a fost una dintre țările destul de afectate de pandemie. Până în prezent au fost înregistrate 759.829 de cazuri de persoane infectat și un total de 39.412 decese. În ultimele 24 de ore, Italia a raportat peste 30.000 de cazuri noi și 352 decese.