Italia se pregătește să intruducă cele mai aspre măsuri anti-COVID de până acum. Circulația ar putea fi restricționată

Publicat: 01/11/2020 | 22:18
Până în prezent, numărul de persoane care au murit de Covid-19 în Italia a ajuns la 38.618

Autoritățile din Italia s-au hotărât să ia în calcul un nou lockdown, mult mai sever decât cel din primăvară. Decizia vine după ce țara a raportat sâmbătă 32.000 de noi contaminări, cel mai mare număr zilnic de la declanşarea pandemiei, şi circa 300 de noi decese.

Până în prezent, numărul de persoane care au murit de Covid-19 în Italia a ajuns la 38.618. Cea mai draconică dintre măsurile analizate este interzicerea circulației după ora 18.00 în întreaga țară.

Citește și: Imaginea unei mame românce care stă în genunchi în fața medicilor, premiată în Spania: „Arată cele mai bune sentimente. O poveste care a ajuns la sufletele noastre”. FOTO

Autoritățile italiene sunt reținute în a lua decizii nepopulare, pentru că nu vor ca povara transformării orașelor mari în zone roșii să stea în întregime pe umerii lor, scrie Corriere della Sera.

Anunțul Ministrului Sănătății

Ministrul italian al Sănătăţii a declarat duminică aceasta că noile date privind contaminările cu coronavirus sunt „îngrozitoare” şi că Italia are la dispoziţie doar două zile pentru a aproba restricţii mai severe menite să oprească răspândirea virusului.

„Avem 48 de ore pentru a încerca să aprobăm o nouă înăsprire a restricţiilor, este vorba de prea mulţi oameni victime ale noului coronavirus, a spus ministrul Roberto Speranza.

Una dintre măsurile preconizate este interzicerea circulației după ora 18.00 – cu excepția celor plecați pentru muncă, sănătate sau alte urgențe, aspecte dovedite cu auto-certificare – este noua măsură pe care o discută autoritățile italiene și care ar putea fi inclusă în noul decret ce urmează să fie semnat de Conte, relatează Mediafax.

Alte reglementări se referă la blocarea circulației între regiuni și închiderea centrelor comerciale cel puțin în weekend.

Nu rata: Nelu Tătaru vorbește despre paturile din ATI: „A fost anul modernizării forțate”