Îți dau lacrimile. Ce a scris Florentin în mesajul de adio pe care i l-a trimis fostei iubite înainte să își înfigă un cuțit în piept

Publicat: 05/01/2021 | 22:15

Decesul lui Florentin, tânărul din județul Giurgiu care a fost găsit cu un cuțit înfipt în piept, a adus multă suferință și numeroase întrebări fără răspuns… În urma anchetei deschisă pentru moarte suspectă, polițiștii au aflat că el s-a sinucis din dragoste. În plus, oamenii legii au descoperit că bărbatul de 23 de ani i-a trimis un mesaj de adio copleșitor fostei sale iubite. 

Florentin, mesaj de adio copleșitor pentru fosta iubită înainte să se sinucidă

Florin, așa cum îi spuneau apropiații, nu și-a putut imagina viața fără femeia pe care o diviniza și alături de care a trăit o poveste de dragoste care a durat doi ani. Înainte de Crăciun, ei s-au despărțit și se pare că motivul ar fi familia tinerei… Părinții acesteia au o situație materială mai bună în comparație cu cea a familiei tânărului și ar fi fost împotriva relației lor, susțin unii dintre locuitorii din satul Falaștoaca, situat în comuna Comana din județul Giurgiu.

Cu o zi înainte să își ia viața, Florentin i-ar fi trimis un mesaj impresionant fostei sale iubite și, printre gândurile exprimate, el i-a menționat că nu îl va mai vedea niciodată. Tânărul a fost găsit fără suflare, înjunghiat în piept, în curtea din spatele locuinței sale, chiar în a treia zi de Crăciun – “Veri, te-am iubit și o să te iubesc toată viața mea!”, a scris Alexandra Maria pe contul ei de Facebook după ce a primit teribila veste.

Despre tragedia fără margini, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu au precizat: “În data de 27 decembrie, la orele 08:45, am fost sesizați prin 112, de către un cetățean din Comana, că a fost găsit un tânăr, în vârstă de 23 de ani, cu un cuțit înfipt în zona pieptului, fără semne vitale. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă”.

Florentin era un tânăr apreciat și iubit de întreaga comunitate.

“(…). Cu durere în suflete ne-am rugat împreună astăzi pentru sufletul lui Florin, un tânăr de doar 23 de ani, ce a trecut la Domnul în circumstanțe suspecte, greu de imaginat. Cuvintele sunt nesemnificative și inutile și nu putem exprima și explica durerea ce trece prin inimile frânte ale părinților și ale cunoștințelor! În nevrednicia și neputința noastră, transmitem condoleanțe familiei, făgăduindu-le veșnica rugăciune pentru sufletul fiului dumnealor și sprijinul nostru în aceste momente cumplite! Dumnezeu să te odihnească în pace, tinere Florin!”, au scris reprezentanții Parohiei Falaștoaca pe contul oficial de Facebook.

Florentin a fost condus pe ultimul drum în urmă cu trei zile, iar fosta lui iubită nu a mers la înmormântare.

Sursa foto: Facebook & pixabay.com/ro