Îți dau lacrimile! Imagini emoționante cu medicul stomatolog care caută noaptea pe străzi câini și pisici pentru a le înveli

Publicat: 25/01/2019 | 10:39

Un medic stomatolog nu ține cont de oboseală! Ziua, își face cu brio meseria în cabinetul său, seara, merge prin oraș, căutând animale fără stăpân și le învelește cu pături, pentru a le salva de la îngheț.

Huseyin Yurtseen este medicul din Turcia care, noaptea, se transformă în eroul animalelor de pe străzile din Istanbul.

Seară de seară, el se plimbă prin cartierul său și învelește toate animalele pe care le întâlnește în pături, ca să nu moară, răpuse de gerul cumplit ce s-a abătut peste oraș în ultimele zile.

„Eroul cu pătură” și-a început misiunea după ce a văzut, pe Facebook, o înregistrare cu mai multe animale moarte, din cauza frigului, scrie a1.ro.

Medicul stomatolog împarte pături și proprietarilor de magazine și localuri din zonă, creând, astfel, o rețea de ajutor pentru animalele fără adăpost din Istanbul. El a împânzit orașul cu bilețele, în care explică celor care îi găsesc păturile unde le pot retruna,atunci când se murdăresc.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult