Iubita lui Victor Slav are grijă de artiștii în vogă ai momentului!

Publicat: 15/01/2019 | 13:29

Raluca Silea este noua iubită a lui Victor Slav, după despărțirea acestuia de Bianca Drăgușanu. Cine este însă bruneta moldoveancă pe care mulți o cunosc sub porecla Bombardiera?

Ea lucrează la o celebră casă de producţie, unde se ocupă de artiştii în vogă ai momentului, cărora le umple agenda de evenimente şi mai are în grijă promovarea unui magazin online de haine dedicat atât femeilor, cât şi bărbaţilor.

Este și absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice și a lucrat, în trecut, la o companie cunoscută care comercializează produse din tutun.

Cum s-a cunoscut Victor Slav şi Raluca Silea

Raluca şi Victor Slav s-au cunoscut vara trecută, dar bruneta era implicată într-o altă relaţie amoroasă. Până se se întâlnrască, cei doi au vorbit pe reţelele de socializare, unde se pare că prezentatorul tv ar fi făcut primul pas.

„Victor a văzut-o pe Instagram, i-a dat like la o fotografie și de aici a început totul. Au vorbit, iar după doar câteva zile s-au întâlnit. Raluca l-a plăcut foarte mult, din prima. Ea avea altă relație, la vremea respectivă, dar a renunțat de dragul lui Victor. Între timp, lucrurile au devenit mai serioase”, a povestit o sursă din anturajul Ralucăi, pentru revista Viva.

Până la Raluca, despre Victor s-a mai spus că ar fi cucerit o domnişoară la Sibiu, dar prezentatorul tv nu a vorbit niciodată despre această idilă.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult