Iulia Timoşenko, în pericol! Medicii îi cer sa renunţe la greva foamei! Uite cum arată fostul premier al Ucrainei in puscarie!

De: Cancan
Publicat: 11/11/2012 | 17:01

Timoşenko l-a acuzat recent pe preşedintele Viktor Ianukovici că ordonă să fie filmată până în toaleta spitalului în care primeşte îngrijiri, potrivit Mediafax.

Medicii ucrainieni care au examinat-o pe Iulia Timoşenko i-au cerut acesteia să înceteze greva foamei, a informat serviciul penitenciar al ţării, citat de Ria Novosti.

Timoşenko a intrat în greva foamei pe 29 octombrie, pentru a denunţa ceea ce consideră a fi o „falsificare” a scrutinului legislativ.

„Încep greva foamei în semn de protest faţă de falsificarea alegerilor”, a anunţat Timoşenko într-o declaraţie citită de avocatul său.

Fostul premier ucrainean l-a acuzat pe preşedintele Viktor Ianukovici că ordonă să fie filmată până în toaleta spitalului în care primeşte îngrijiri şi cere să se întoarcă în închisoare.

Ea afirmă că sunt instalate camere ascunse în salonul ei de spital şi în camera în care se schimbă pentru a se supune procedurilor medicale, dar şi în cabina de duş şi chiar în toaletă.

Declaraţia lui Timoşenko intervine după publicarea, pe Internet, a unei înregistrări video în care se poate vedea o femeie care seamănă cu ea deplasându-se cu ajutorul unui cărucior şi făcând exerciţii pentru musculatură.