Ivan Patzaichin, depus azi la Clubul Dinamo. Marele canoist, condus pe ultimul drum cu onoruri militare

Publicat: 06/09/2021 | 11:12

Ivan Patzaichin a decedat ieri, la 71 de ani, lăsând în urma sa multă durere. Cei care vor să-și ia adio de la marele canoist o pot face azi la Clubul Dinamo, începând cu ora 12.00, a anunțat familia fostului campion, într-un mesaj postat pe Facebook. De asemenea, apropiaţii fostului sportiv au oferit detalii legate şi de înmormântare.

UPDATE: Sicriul cu trupul regretatului canoist a ajuns la Clubul Sportiv Dinamo. Şase militari români l-au purtat pe braţe până în sala amenajată special pentru acest moment trist.

Trupul neînsuflețit al lui Ivan Patzaichin va fi depus azi, 6 septembrie, la sala de trofee a Clubului Sportiv Dinamo, din șoseaua Ștefan cel Mare din București, acolo unde va sta o zi. Maine este programată înmormântarea.

„Funeraliile cu onoruri militare se vor desfășura marți, la ora 13.00, la Clubul Sportiv Dinamo și vor fi urmate de slujba de înmormântare la Cimitirul Bellu”, a transmis familia.

Cine a fost Ivan Patzaichin

Ivan Patzaichin s-a născut la 26 noiembrie 1949. Prezent la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, canoistul a cucerit nu mai puțin de șapte medalii olimpice, patru de aur și trei de argint și a participat la 11 ediții ale campionatelor mondiale, cucerind 22 de medalii dintre care opt de aur. În probele de canou dublu i-a avut coechipieri pe Serghei Covaliov, Petre Capusta și Toma Simionov.

Ivan Patzaichin a intrat în istoria olimpismului drept „Campionul cu pagaia ruptă”. La Jocurile Olimpice de la Munchen, în 1972, în seriile întrecerilor de la canoe simplu pe 1000 m (C1 – 1000 m), lui Ivan Potzaichin i s-a rupt pagaia la numai câțiva metri după start. În condițiile în care arbitrii nu au oprit cursa (potrivit regulamentului), românul a vâslit cu ciotul de pagaie și a încheiat cursa, în aplauzele spectatorilor. Descalificat inițial, Ivan Potzaichin a fost primit în recalificări, după ce a fost soluționată favorabil contestația depusă de conducerea delegației României. Ulterior, Ivan Potzaichin nu numai că s-a calificat în finală, dar a și câștigat aurul olimpic la capătul unei curse pe care a dominat-o fără drept de apel.

CITEŞTE ŞI: ULTIMUL MESAJ AL LUI IVAN PATZAICHIN. CUI ŞI CE I-A SCRIS CHIAR DE PE PATUL DE MOARTE

După ce și-a petrecut toată copilăria pe canalele Dunării, la 18 ani Ivan a început să practice canoea de performanță la Clubul Sportiv Dinamo București, club la care a fost legitimat timp de 18 ani ca sportiv. După retragerea din activitatea competițională, Ivan a devenit antrenor la Dinamo, iar apoi la lotul național.

Cea mai mare satisfacție ca antrenor a avut-o în 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney. Elevii săi Florin Popescu și Mitică Pricop au devenit campioni olimpici la C2 – 1000 m, întrerupând șirul de 16 ani fără aur olimpic în această probă.

După retragerea din viața sportivă, Ivan Patzaichin a înființat Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23” și a dezvoltat proiectul „Rowmania” , o campania națională de promovare a patrimoniului local prin descoperirea României naturale prin promovarea mișcării în aer liber.

Premiat de Juan Antonio Samaranch

În anul 1968 a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, în 1982 pe cel de Maestru Internațional al Sportului, iar în 1991 pe cel de Antrenor Emerit.

În 1990, președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO) Juan Antonio Samaranch i-a conferit Ordinul Olimpic de argint.

În 2000 a primit Ordinul Național “Serviciul Credincios” în gradul de ofițer, iar în 2008 a primit Ordinul “Meritul Sportiv” clasa I.

La data de 1 decembrie 2004, colonelul în rezervă Ivan Potzaichin din cadrul Ministerul Administrației și Internelor (MAI) a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), în rezervă.

În 2010 a fost distins cu Decorația Regală “Nihil Sine Deo”.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan