Jaf ca în filme din Alba, elucidat după cinci ani! Cum a fost posibil

Publicat: 30/06/2020 | 20:00
Jaf ca în filme din Alba, elucidat după cinci ani! Cum a fost posibil

Un jaf petrecut în Alba acum cinci ani a fost elucidat abia recent. Află mai jos cum a fost posibil. 

În iarna lui 2015, un tânăr de 17 ani frecventa foarte des o sală de jocuri electronice din Teiuș. Pe 28 ianuarie, bărbatul a decis să fure încasările din borseta unei tinere, angajată a sălii. 

„In jurul orei 03:25, a patruns mascat si cu manusile trase pe maini, in localul Gold Games, s-a indreptat spre persoana vatamata cu cutitul in mana, a lovit-o cu pumnul in ceafa, apoi a taiat cu cutitul borseta prinsa de mijlocul persoanei vatamate si in care se afla suma de 1.615 lei, cheile de la aparatele mecanice, ruleta electronica si seiful cu valori, a luat borseta, a mai lovit-o cu pumnul si picioarele la nivelul fetei si a picioarelor. Desi persoana vatamata i-a adresat mai multe intrebari agresorului, inclusiv i-a spus sa ia banii, sa nu o loveasca, inculpatul nu a scos nici un cuvant, stiind ca va fi recunoscut dupa voce, si a lovit-o in continuare ca sa se asigure ca nu-l poate urmari sau reactiona prea repede”, scrie în rechizitoriu, potrivit Adevărul.

În primă fază, nu s-a reușit identificarea autorului jafului, însă lucrurile din anchetă au luat o altă întorsătură în mai 2017. Iubita de la acel moment a bărbatului a mers la poliție pentru a reclama că acesta o agresează fizic

Iubita „i-a venit de hac”

Femeia a povestit și că el i-a mărturisit că a comis mai multe jafuri, inclusiv pe cel de la cazino. 

Întâmplător, la acel moment în sediul poliției din Teiuș se afla și victima tâlhăriei, care a auzit confesiunea femeii și a bănuit că ar putea fi vorba despre cel care a agresat-o. 

Dosarul a fost trimis în judecată în 2019, iar o primă decizie a fost pronunțată luna aceasta la Judecatoria Aiud. Agresorul, de 22 de ani, a primit pedeapsa internării pe o perioadă de 4 ani într-un centru de detenție, aplicată pentru că era minor la momentul săvârșirii infracțiunii. 

Pedeapsa a fost contopită cu una primită în 2018, pentru furt, in final bărbatul primind o condamnare de 1 an și 8 luni de închisoare. Individul a contestat decizia la Curtea de Apel. 

Foto: Shutterstock