Jafuri, batai, injughieri si raniti inaintea finalei

De: Cancan
Publicat: 28/05/2009 | 00:00

VANDALI. Fanii lui United au lasat un dezastru in urma lor Locuitorii capitalei Italiei au trecut prin clipe de groaza dupa ce fanii lui Manchester United si ai Barcelonei s-au transformat in huligani si au vandalizat numeroase zone ale orasului. Andrei Trifan Degeaba au instaurat autoritatile italiene prohibitie la alcool in Roma cu cateva zile pana la ora de incepere a finalei de vis a Ligii Campionilor. Cei peste 30.000 de suporteri englezi au putut consuma bere la discretie, comerciantii romani neputand rata o ocazie ideala de a-si asigura incasarile pentru cateva luni intr-un termen foarte scurt. Efectul cantitatilor uriase consumate nu s-a lasat prea mult timp asteptat, mai multe episoade de violenta punand in umbra evenimentul ce avea sa urmeze. Doi suporteri beti ai lui United, fiu si tata, in varsta de 19 si, respectiv, de 45 de ani, au fost retinuti de politie dupa ce au sarit sa ii ia la bataie chiar pe oamenii de ordine. Alti doi britanici au fost arestati pentru ca au incercat sa achite consumatia dintr-un restaurant care se ridica la cateva sute de euro cu bancnote false. Cel mai grav incident petrecut l-a avut ca victima pe Greg Walden, de 34 de ani, injunghiat in picior de patru conationali de-ai sai in momentul in care iesea din hotelul unde era cazat. Wheldon a fost transportat de urgenta la spital si se afla acum in afara oricarui pericol.

I-au furat ghetele noi lui Rooney

Atacantul lui Manchester urma sa evolueze contra Barcelonei intr-o pereche de ghete T90 Laser, special create de Nike pentru acest meci. Rooney trebuia sa incalte pentru prima oara ghetele la ultimul antrenament, dar a descoperit cu stupoare ca acestea au fost furate. Din cauza situatiei create, fotbalistul a fost nevoit sa apeleze la o pereche mai veche.