Jale mare în România! A murit într-un accident cumplit pe autostradă

Publicat: 17/03/2019 | 09:04
Jale mare în România! A murit într-un accident cumplit pe autostradă

Accidentele de circulație fac din ce în ce mai multe victime. De vină sunt, în primul rând, viteza excesivă și – așa cum spun polițiștii de la Circulație – neadaptarea vitezei la condițiile de drum. Cert este că astfel de tragedii sunt foarte dese și lasă în urmă familii îndoliate.

Un bărbat din Lugoj și-a găsit sfârșitul pe o șosea din Franța, consemnează ziuadevest.ro. Teribilul accidentul s-a petrecut pe A63, în zonă localității Bayonne, anunță și sudouest.fr. Mașina în care se afla lugojeanul era condusă de un alt român, în vârstă de 22 de ani și s-a izbit de unul dintre stâlpii de susținere ai unui pasaj, după care s-a oprit într-un parapet de beton.

Conform polițiștilor francezi, lugojeanul – care era la rândul lui șofer – se afla la momentul accidentului pe locul din dreapta. În urmă impactului cu stâlpul, bărbatul din Lugoj, în vârstă de 57 de ani, a murit pe loc. A fost nevoie de intervenția echipelor de pompieri pentru descarcerarea lui.

Deocamdată, nu se cunosc împrejurările în care colegul său a pierdut controlul volanului. Dar nu este exclus că acesta să fi adormit la volan. Camionul în care se aflau cei doi aparținea unei firme din Timișoara și transporta produse medicale din Olanda către Spania.