Jesus, după ce l-a lăsat pe Becali fără milioanele de euro din Ligă: !Noi chiar merităm să fim în Champions League!”

De: Cancan
Publicat: 24/08/2017 | 13:08

„Obiectivul nostru cel mai mare era să intrăm în faza grupelor. După 0-0 în tur, am crezut cu tărie în calificare, ştiam care e valoarea noastră. Bine, nu mă aşteptam la 5-1, dar credeam cu tărie că vom ajunge în grupele Ligii. Felicitări jucătorilor mei, au demonstrat că merită să joace în Champions League. Ne-am dorit să fim printre cei mai buni, acum trebuie să ne bucurăm de fotbal şi de competiţia în care vom juca. Dar trebuie să fim realişti, să te gândeşti la un obiectiv de top în Ligă e greu. Pentru că sunt doar patru-cinci echipe care pot câştiga competiţia. Dar asta nu înseamnă că ne predăm de la început. Mergem să luptăm şi să încercăm să ajungem cât mai departe, ar fi frumos să ieşim din grupe”, a declarat tehnicianul Jorge Jesus.

Sporting îşi va afla adversarii pe care îi va întâlni în grupele Champions League astăzi, la ora 19:00 fiind programată tragerea la sorţi. 

 

Autor: Cristi P.