Jimmy Connors, unul dintre cei mai importanți tenismani din istorie

Publicat: 17/05/2020 | 23:10

O adevărată minune în ceea ce privește longevitatea și automotivația, Jimmy Connors a fost considerat unul dintre cei mai importanți tenismani ai erei moderne.

Singurul om din istorie care s-a impus la US Open pe trei suprafețe diferite, zgură, iarbă și hard, Connors a fost liderul ATP timp de 268 de săptămâni, dintre care 160 consecutive, a câștigat cinci titluri la US Open, două la Wimbledon și unul la Australian Open și deține încă trei recorduri incredibile în Era Open: cel al trofeelor cucerite, 109, cel al meciurilor disputate în circuitul profesionist, 1556, și al celor câștigate, 1274. Și toate acestea într-o carieră care s-a întins pe durata unui sfert de secol, între 1972 și 1996.

În 1970, la 18 ani, a obținut prima sa victorie din circuit în fața legendarului Roy Emerson, iar un mai târziu, câștiga titlul de campion universitar al Statelor Unite (NCAA). În 1972, a cucerit primul său trofeu la profesioniști, impunându-se la Jacksonville Open.

1974 avea să fie cel mai bun din cariera lui Connors și, totodată, unul dintre cele mai impresionante din întreaga istorie a tenisului. El a avut un palmares de 99 de victorii și doar patru înfrângeri în 1974 și a câștigat 15 din cele 21 de turnee la care a participat, printre care Australian Open, Wimbledon și US Open.

Jimmy Connors a devenit, astfel, unul dintre cei doar șase jucători din Era Open care se impun în cel puțin trei turnee de Grand Slam într-un an calendaristic. El ar fi putut realiza chiar Marele Șlem, dar nu a fost primit la Roland Garros din cauză că Asociația Tenismanilor Profesioniști și organizatorii francezi nu au permis accesul jucătorilor care semnaseră un contract cu World Team Tennis, organism aflat în conflict cu ATP.

Ultimul său trofeu de Grand Slam a fost cel din 1983 de la US Open. Jimmy Connors a disputat ultimul său meci în circuitul ATP în aprilie 1996 la Atlanta, la 24 de ani de la primul său joc la profesioniști, iar în 1998, a fost inclus în International Tennis Hall of Fame.