Joe Biden este noul preşedinte al Statelor Unite ale Americii

Publicat: 07/11/2020 | 18:58

Candidatul democrat Joe Biden a câştigat alegerile prezidențiale și a devenit noul președinte al Statelor Unite ale Americii.

Joe Biden este al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Succesul a venit după două zile în care situaţia numărului de electori adjudecaţi de Biden şi Trump a rămas neschimbată: 253, respectiv 213, dintr-un necesar minim de 270. Democratul s-a plasat, vineri, în faţa preşedintelui în două state-cheie în care Trump s-a aflat în frunte, miercuri şi joi. Este vorba de Georgia şi de Pennsylvania. Prin câștigarea statului Pennsylvania, ajunge la un total de 284 de electori și depășește pragul de 270, necesar pentru a prelua mandatul.

Donald Trump este în afara luptei pentru Casa Albă, chiar dacă au mai rămas 4 state în care numărătoarea nu s-a terminat. În alte două state-cheie, Arizona şi Nevada, Joe Biden a câștigat în faţa lui Trump încă de la închiderea urnelor.

”America, sunt onorat că m-ai ales să conduc această țară extraordinară” a fost primul mesaj al lui Joe Biden. Președintele ales al SUA subliniază că munca de acum înainte va fi una dură, dar promite că ”Voi fi președintele tuturor americanilor, chiar dacă ați votat pentru mine sau nu. Voi păstra încrederea pe care v-ați pus-o în mine”, a spus Joe Biden.

Joseph (Joe) Robinette Biden Jr., 77 de ani, este un veteran al politicii din Statele Unite. Licenţiat în Drept al Syracuse University, a fost senator timp de 36 de ani, din 1973 până în 2009, fiind ales pentru şapte mandate.

A făcut echipă cu Barack Obama în alegerile în care acesta din urmă l-a învins pe republicanul John McCain în 2008 şi a fost vicepreşedinte al Statelor Unite.