Jojo și Claudia Pătrășcanu și-au început viața amoroasă cu același bărbat. E un faimos prezentator de la Antena 1

Publicat: 26/08/2023 | 08:51

La începutul anilor 2000, Liviu Vârciu avea să facă furori în rândul celor mai  dorite femei din showbiz. Printre cuceririle cântărețului au fost și Claudia Pătrășcanu și Jojo, alias Cătălina Grama. Cele două vedete și-au început viața amoroasă cu același bărbat.

Relația dintre Jojo și Liviu Vârciu a început pe platourile de filmare, în urmă cu peste 23 de ani. Tineri, dornici de afirmare și ambițioși, cei doi îndrăgostiți chiar aveau planuri de viitor. După doar câteva luni de iubire pătimașă,  componentul trupei L.A a cerut-o de soție pe Cătălina Grama, iar Horia Brenciu trebuia să le fie naș de cununie, însă planurile de acasă nu s-au potrivit cu cele din târg. La scurt timp, Vârciu a aflat că a fost înșelat, atunci fiind momentul în care i s-au năruit toate planurile de viitor.

Jojo și Claudia Pătrășcanu și-au început viața amoroasă cu Liviu Vârciu

Citește și: IUBIRE INTERZISĂ ÎNTRE LIVIU VÂRCIU ȘI ILINCA VANDICI? CÂNTĂREȚUL A RECUNOSCUT CĂ A PLĂCUT-O PE FRUMOASA VEDETĂ KANAL D: „SUNTEM MATURI ȘI O SĂ ȚINEM DRAGOSTEA ASTA FRUMOASĂ PENTRU NOI”

În urmă cu mai mulți ani, Vârciu declara că Jojo a fost marea lui iubire, însă nu a putut trece peste faptul că a ”călcat strâmb”, chiar dacă și-a dorit să o ducă în fața altarului. Cătălina Grama a fost una dintre femeile pe care le-a iubit cel mai mult.

„Trebuia să mă căsătoresc cu Jojo şi trebuia să ne cunune Horia Brenciu. În 2000 am cerut-o de soţie. Am făcut şi o prezentare de modă ginere şi mireasă. Am aflat ca m-a înșelat și nu am putut trece peste asta. Ne stătea bine împreună şi am iubit-o foarte mult. Eram cuplu pe scenă, dar şi în viaţa reală. Eu am ţinut la ea mai mult decât ar fi trebuit. Jojo a fost una dintre femeile pe care le-am iubit cel mai mult. Are şi acum iniţialele mele pe inelar, LV, însă le-a transformat între timp în LOVE”, a povestit Liviu Vârciu, cu ani în urmă.

Jojo și Liviu Vârciu/ sursă foto: arhivă CANCAN

Nu doar Jojo a reușit să-l cucerească pe Vârciu. Primul bărbat din viața Claudiei Pătrășcanu a fost Liviu Vârciu. Au trecut mulți ani de atunci, însă amintirile par să fie la fel de prezente, cel puțin pentru cântăreț. În urmă cu ceva timp, acesta chiar s-a mândrit cu faptul că el a fost cel care a dezvirginat-o pe fosta soție a lui Gabi Bădălău. Și în această relație, Vârciu a ieșit cu inima frântă, Claudia fiind cea care l-a înșelat cu un alt bărbat.

„Pe Claudia o cunosc de când era foarte mică. L-am iubit foarte mult pe tatăl ei, de la el am învăţat să cânt la acordeon. Am iubit-o foarte mult şi pe ea, când era mică. Ea este prima mea iubire, prima oară de ea m-am îndrăgostit, pe bune. Nu e glumă!

Eu am dezvirginat-o, iar ea m-a înşelat. Stăteam într-un apartament în Tineretului cu Lucian Mitrea şi Andreea Bănică, iar la patru dimineaţa a coborât şi a urcat într-o maşină, un jeep portocaliu. Când am văzut prin trapă ce se întâmplă….Claudia (n.r. Claudia Pătrăşcanu) l-a sărutat, iar eu mă uitam pe balcon la ei…”, spunea Vârciu pentru o emisiune de la ProTV, în urmă cu câțiva ani.

Claudia Pătrșcanu și Liviu Vârciu/ captură KanalD

Citește și: CLAUDIA PĂTRĂȘCANU, ÎN LACRIMI! FOSTA PARTENĂ A LUI GABI BĂDĂLĂU A VORBIT, PENTRU PRIMA OARĂ, DESPRE PIERDEREA CELUI MAI IMPORTANT BĂRBAT DIN VIAȚA SA