Josef Masopust, cel mai mare fotbalist din istoria Cehiei

Publicat: 13/04/2021 | 10:15

„Masopust a fost unul dintre cei mai mari jucători pe care i-am văzut. Dar nu e posibil să se fi născut în Europa. Cu toate acele driblinguri explozive, trebuia să fie brazilian!”, a declarat Pele despre primul fotbalist din Estul Europei care a câștigat Balonul de Aur. Cel mai mare fotbalist din istoria Cehoslovaciei, Josef Masopust a fost considerat și unul dintre cei mai înzestrați mijlocași ai tuturor timpurilor, evidențiindu-se prin pasele sale magistrale și printr-un excelent control al mingii.

Dar dincolo de toate abilitățile sale deosebite, Josef Masopust s-a distins printr-un spirit nobil pe terenul de fotbal, demonstrat cel mai bine printr-un act de cavalerie greu de imaginat în zilele noastre. În meciul din faza grupelor de la Mundialul chilian din 1962, Masopust a refuzat să îl atace pe marele Pele, după ce a observat că adversarul său este accidentat. Cum în acea perioadă nu existau schimbări, Josef și-a rugat și coechipierii să nu intervină prin tackling atunci când brazilianul are mingea pentru că este deja lovit. Acest gest de noblețe a fost remarcat de un jurnalist care l-a supranumit „Cavalerul” pe Masopust.

La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Masopust și-a început cariera de fotbalist la clubul ZSJ Uhlomost Most, în 1945, iar cinci ani mai târziu, a ajuns la ZSJ Technomat Teplice, unde a și debutat în prima ligă, la vârsta de 19 ani. După ce a înscris 10 goluri în 54 de meciuri pentru cei de la Teplice, Masopust a fost recrutat de recent înființatul club al armatei ATK Praga, redenumit Dukla din 1956 în cinstea satului slovac care a rezistat eroic în fața atacului violent al naziștilor diin Al Doilea Război Mondial. Aici, Josef Masopust avea să își scrie legenda personală în cei 16 ani petrecuți în tricoul Duklei Praga, pentru care a marcat 79 de goluri în 386 de partide între 1952 și 1968. În această perioadă, el a cucerit opt titluri de campion și trei cupe ale Cehoslovaciei, iar cea mai înaltă performanță la nivel continental a reprezentat-o calificarea în semifinalele Cupei Campionilor Europeni în sezonul 1966-1967, când Dukla a fost eliminată de viitoarea câștigătoare a trofeului, Celtic Glasgow.

Masopust a debutat în naționala Cehoslovaciei în octombrie 1954 într-un amical disputat împotriva Ungariei, iar până în momentul retragerii, în 1966, a adunat 63 de selecții și a înscris 10 goluri. În 1960, el a ocupat locul al treilea la Campionatul European, după ce reprezentativa Cehoslovaciei a pierdut în semifinale în fața Uniunii Sovietice cu 3-0, dar s-a impus în finala mică cu Franța, cu 2-0.

Însă, Josef Masopust își va trăi momentul de glorie absolută în finala Cupei Mondiale din Chile din 1962, când a deschis scorul în minutul 15 al confruntării cu Brazilia. „Cel puțin pentru un minut în acea zi, am fost campionii lumii. Dar înainte de a înțelege bucuria pe care ar fi trebuit să o simt, ei au înscris și mi-au ruinat momentul”, a povestit Josef Masopust într-un interviu acordat spre sfârșitul vieții, în 2013. Brazilia a egalat imediat în minutul 17 prin Amarildo, apoi a mai punctat de două ori în repriza secundă și s-a impus cu 3-1.

Josef Masopust s-a consolat, însă cu recompensa supremă pentru un fotbalist la nivel individual, Balonul de Aur, pe care l-a primit la sfârșitul anului 1962, devenind primul est-european laureat de revista France Footbal. Retras din echipa națională după un amical cu Uniunea Sovietică, disputat în mai 1966, lui Masopust i s-a permis spre finalul carierei să plece la un club din Occident. El a semnat cu belgienii de la Molenbeek în 1968, când avea deja 37 de ani, iar după ce a pus umărul la promovarea clubului în prima ligă, și-a agățat ghetele în cui în 1970.

Josef Masopust a apucat să vadă și ridicarea unei staturi în onoarea sa în fața stadionului Duklei Praga, în iunie 2011. Patru ani mai târziu, pe 29 iunie 2015, el a murit la Praga, la vârsta de 84 de ani.

P.S. Povestea completă a lui Josef Masopust poate fi citită în ediția a doua a cărții „100 de fotbaliști legendari”, care va apărea în acest an.