Joshua Castellano, dezvăluiri despre legătura sa cu Nuțu Cămătaru. Ce cadou a primit italianul de la „Spaima Capitalei”

Publicat: 02/06/2022 | 15:16

Preluare de pe canalul de YouTube al lui Codin Maticiuc, podcastul “La mijloc”. Joshua Castellano (56 de ani) a dezvăluit cum l-a ajutat Nuțu Cămătaru să pună bazele Bamboo Mamaia. Patronul celor mai mari cluburi din România a povestit cum a luat naștere „Bamboo de vară” prin cadoul de la „omul lui”. 

Joshua Castellano este originar din Napoli și s-a stabilit în România în anii ’90, moment în care a deschis mai multe localuri și cluburi. Printre numele pe care le-a format, se numără Bamboo, Le Gaga, Divino, Morgano și multe altele. 

Invitat în cadrul podcastului realizat de Codin Maticiuc, italianul i-a povestit blogger-ului o parte neștiută a vieții sale. Printre cele discutate a fost și felul în care Nuțu Cămătaru a pus o piatră de temelie la clubul Bamboo, prin gestul său total neașteptat. (CITEȘTE ȘI: Ce intrare și-au făcut mirii la NUBA! Florin Salam și Roxana au venit la petrecere la ora 23:00, cu Rolls-ul într-o scenă demnă de Hollywood!)

Legătura neștiută dintre Joshua Castellano și Nuțu Cămătaru 

În cadrul discuției cu Codin Maticiuc, Joshua Castellano a mărturisit cum a ajuns să lege o relație de prietenie cu Nuțu Cămătaru. Cei doi afaceriști aveau un prieten comun care i-a pus în legătură când italianului i-a venit ideea de a-și mai deschide un club. 

Pentru că dorea ca localul să aibă un specific asiatic, Joshua Castellano a vorbit cu Nuțu Cămătaru pentru a-i da doi tigri. Patronul nu a plecat doar cu animalele, ci și cu dresor și papagali, animalele devenind atracția deschiderii clubului. Ulterior, cei doi au devenit prieteni, Joshua Castellano numindu-l chiar „omul meu” în cadrul podcastului. (CITEȘTE ȘI: A venit dresorul! + cine mai este invitat la petrecere. Nuțu Cămătaru, unul dintre cei mai apropiați oameni de Florin Salam, a ajuns la nunta anului!)

This browser does not support the video element.

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult