Jucătorii FC Botoșani vor să-l lase pe Leo fără victorie pe banca Timișoarei!

Publicat: 16/04/2018 | 08:34

Jucătorii FC Botoşani sunt încrezători în şansele pe care le au de a câştiga partida cu ACS Poli Timişoara, meci care va avea loc de la ora 18:00 înetapa a V-a din play-out-ul Ligii I.

„Mi-aş dori o victorie la Timişoara şi un rezultat care să ne dea şanse reale de calificare în Cupa României. Va fi greu la Timişoara. Vom avea parte de un meci foarte greu, deoarece ei nu au reuşit să câştige. Sperăm să nu reuşească nici luni şi să mergem cu un moral bun în Bănie. Suntem încrezători ne dorim foarte mult două rezultate bune. Îmi doresc ca echipa noastră să facă un joc bun, să câştigăm şi să rămână domnul Leo la Timişoara”, a declarat fundaşul Florin Plămadă.

La rândul său, Andrei Dumitraş a spus că meciul de la Timişoara este foarte important pentru că cele trei puncte câştigate le poate aduce liniştea botoşănenilor.

„Meciul de la Timişoara este foarte important iar dacă reuşim un rezultat bun, ne putem asigura o linişte. Când o să fim matematic salvaţi, probabil vom fi şi noi mai relaxaţi. Lupta este destul de strânsă iar două-trei rezultate bune te pot duce sus sau te pot trage în jos”, a spus  Andrei Dumitraş.

Partida dintre ACS Poli Timişoara şi FC Botoşani va avea loc de la ora 18:00, jocul urmând a fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport şi Look.

 

Rezultate etapa a V-a play-out

FC Voluntari- Dinamo Bucureşti 2-4

Sepsi OSK Sf. Gheorghe- Gaz Metan Mediaş 2-1

Concordia Chiajna- Juventus Bucureşti 2-1

 

luni, 16 aprilie

ora 18:00 ACS Poli Timişoara- FC Botoşani

 

Clasament play-out

1 Dinamo Bucureşti 5 4 0 1 12-5 32

2 FC Botoşani 4 1 2 1 1-1 25

3 Sepsi Sf. Gheorghe 5 2 3 0 9-6 19

4 Concordia Chiajna 5 1 2 2 5-7 19

5 FC Voluntari 5 1 1 3 6-9 18

6 ACS Poli Timişoara 4 0 2 2 3-5 16

7 Gaz Metan Mediaş 5 2 1 2 6-8 15

8 Juventus Bucureşti 5 2 1 2 4-5 13