Jucătorii FCSB-ului, făcuți praf: „Se gândesc doar la ‘cașcaval’, nu mai transpiră! Când jucam eu…”

Publicat: 05/11/2022 | 20:45
Tavi Popescu vrea să plece de la FCSB

Bănel Nicoliță, fost fotbalist al Stelei în perioada 2005-2011, este total dezamăgit de jucătorii care sunt în lotul vicecampioanei României. Ex-mijlocașul i-a pus la zid, fără nicio reținere, pe Tavi Popescu și compania, chiar înainte de meciul cu Rapid.

Bănel Nicoliță susține că actualii fotbaliști din lotul FCSB-ului se gândesc doar la partea financiară, performanțele de pe teren fiind în plan secund pentru ei. Fostul internațional este de părere că Nicolae Dică ar fi trebuit să încheie sezonul pe banca roș-albaștrilor.

(VEZI AICI: FCSB SE MAI ȘI REFUZĂ! „PERLA” LUI GICĂ HAGI, ANUNȚ FERM: „GERMANIA E MAI INTERESANTĂ”)

Eu îl lăsam pe Dică până-n vară, că de aia a fost adus. Echipa își revenise, cu 4 victorii, dar U Cluj i-a dominat clar. Dacă jucătorii nu au nebunia și dorința de a demonstra, de a prinde play-off-ul, nu merge. Jucătorii din ziua de astăzi se gândesc doar la cașcaval. Jucătorii nu mai transpiră. Când jucam eu eram în stare să intru și în zid. Mirel, dacă îmi spunea să intru în zid, așa făceam. Nu mai există un căpitan care să îi țină. Dacă tu ca jucător, nu ai ambiția asta de a juca mai bine… Când ajungi la FCSB și îmbraci tricoul ăla.. Frate, trebuie să intri în garduri, în stâlpi! Eu n-am mai văzut jucători cu tricoul murdar. Îi văd pe toți curați. Eu eram varză, cu tricoul ud și cu jambierele rupte, dar jucătorii nu mai sunt așa„, a spus Bănel Nicoliță.

Bănel Nicoliță are o relație ascunsă / (foto: Instagram)

Bănel Nicoliță, dezamăgit de FCSB. „Trebuie ca orice jucător să se depășească”

În continuare, Bănel Nicoliță l-a lăudat pe Gigi Becali pentru investițiile pe care le-a făcut, precizând, totodată, că are pretenții de la David Miculescu, jucător care nu a impresionat până acum.

De 7 ani, Becali ia tot ce e mai bun din România. Mă uit la Miculescu, era cel mai bun de la UTA, s-au dat 1.7 milioane pe el. Nu e un băiat rău, dar presiunea este foarte mare. Trebuie ca orice jucător să se depășească. Nu există supărare că te-a certat patronul„, a spus Bănel Nicoliță, potrivit fanatik.ro.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult