Judecătorul Stan Mustață, ”ucis” în pușcărie: ”Elena, vor să mă omoare!”

Publicat: 09/08/2018 | 16:32
Stan Mustață a murit la fix patru ani după ce a fost condamnat Dan Voiculescu

Judecătorul Stan Mustață a murit pe 8 august 2018, la fix 4 ani după ce lotul lui Dan Voiculescu a fost condamnat la ani grei de pușcărie. Calvarul lui Mustață a început după ce DNA l-a scos în cătușe din procesul Telepatia, pentru că nu a vrut să-l execute pe Voiculescu.

Lumea Justiției solicită arestarea de urgență a celor care l-au ținut pe Mustață după gratii, deși acesta era grav bolnav. Mai mult, conform luju.ro, aceștia nu ar fi luat în seamă actele sale medicale.

Lumea Justitiei îi consideră vinovați pe aceștia pentru moartea judecătorului Stan Mustață de la Curtea de Apel București, decedat miercuri noaptea, 8 august 2018, în chinuri groaznice, în urma unui infarct miocardic, în timp ce, pe fondul unui cancer pentru care nu i s-a permis tratarea în libertate, s-a încercat, fără succes, efectuarea unei dialize pentru depășirea unui blocaj renal.

Judecătorul ar fi fost luat din celula în care își ispășea pedeapsa de 8 ani și 6 luni de închisoare la 02.00 noaptea, urcat în dubă și dus la închisoarea Giurgiu, adus de acolo la Jilava și plimbat pe la mai multe spitale. Avocata Laurette Luca a declarat pentru Lumeajustitiei.ro că a făcut mai multe cereri pentru ca judecătorul să se poată trata în libertate și că a depus la dosar acte medicale care atestau că acesta este grav bolnav, însă asta nu a interesat pe nimeni. Și soția lui Stan Mustață a confirmat că soțului ei i se pusese gând rău de către Sistemul ticăloșit și că acesta trebuia executat, mai devreme sau mai târziu. Elena Stan a declarat miercuri seara, în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3, că sotul ei i-a spus pe patul de spital: “Elena, vor să mă omoare!”

Reținut după ce a refuzat să participe la execuția lui Dan Voiculescu

Decesul judecătorului a survenit la fix 4 ani de la condamnarea lui Dan Voiculescu și a celorlalți inculpați din lotul “Telepatia”, pe 8 august 2014, la închisoare, proces judecat inițial de Stan Mustață. Concret, Stan Mustață a murit în 8 august 2018, în condițiile în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în aceeași zi, doar că patru ani mai devreme. Iar calvarul judecătorului Mustață a început tocmai din cauza dosarului Telepatia, în care ținta era Dan Voiculescu. Stan Mustață a fost scos din procesul “Telepatia” de DNA, care l-a reținut după ce a refuzat să ia parte la condamnarea lui Voiculescu, fiind interceptat în timp ce spunea că la acel moment în dosar nu sunt suficiente probe.

Potrivit interceptărilor redate în rechizitoriul prin care procurorii DNA i-au trimis în judecată, la 26 mai 2014, pe judecatorul Stan Mustață și pe ceilalți inculpați în dosarul de corupție judiciară, președintele Completului inițial investit cu judecarea apelului în dosarul „Telepatia” își exprima intenția de a-și lua de pe umeri presiunea dosarului, pe motiv că acesta îl făcea vulnerabil prin expunerea publică: „În ziua de 11 martie 2014, Boraciu Ion s-a întâlnit la biroul său cu Mustață Stan, Curea Mariana, Alexandru Florian și Moraru Ciprian… Inculpatul Boraciu Ion i-a sugerat judecătorului Mustață Stan să ”scape” de dosarul penal privindu-l pe inculpatul Voiculescu Dan (”Tu nu poți să-i faci dosarului ăluia vânt, să nu-l mai ai?”), fiind în asentimentul interlocutorului său (”Păi, asta-i fac!”), acest aspect fiind comentat și de grefierul Curea Mariana: ”Se abține și dacă i-o admite, a scăpat.”

Stan Mustață declara în ianuarie 2018, într-un interviu acordat din inchisoare jurnalistei Antena 3 Ana-Maria Roman, că trebuia să fie scos din dosarul ICA: „Vedeți dumneavoastră, încă din seara arestării, din prima zi la arestare… I-am zâmbit doamnei procuror – ”Dar nu vreți să mă scoateți altfel?”. Eu am formulat declarație de abținere”.

De altfel, mai toți judecătorii care au avut legatură cu dosarul „Telepatia” au apărut de-a lungul timpului în dosare ale DNA, ori au fost chiar arestați preventiv. Fie că vorbim despre magistrați de la Tribunalul București, fie despre magistrați de la Curtea de Apel București, mai toți au avut parte brusc de atentia procurorilor anticorupție, existând o presiune uriașă asupra judecătorilor care au avut ghinionul să se aleagă cu dosarul „Telepatia”, impresia generală formată în timp fiind că niciun magistrat nu a dorit să aibă de a face cu această cauză, din motive lesne de înțeles.

Sursa: luju.ro

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult