Jurnalista Florentina Prisăcaru a murit!

Publicat: 19/10/2019 | 13:22

Diagnosticată în primăvara anului trecut cu o boală gravă, jurnalista Florentina Prisăcaru, din Suceava, a murit la vârsta de 25 de ani. 

Florentina Prisăcaru a înfruntat cu mult curaj o boală cruntă, pe care spera să o învingă, cu ajutorul tratamentului primit în SUA, grație sprijinului financiar primit de la o mulțime de oameni impresionați de povestea ei. Avea doar 25 de ani, multe speranțe și visuri.

Florentina Loredana Prisăcaru, care a copilărit în Udești, locul pe care îl considera „Raiul pe pământ”, era absolventă a Masteratului Comunicare Audio-Video, din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, și a lucrat în Suceava, ca jurnalistă, relatează monitorulsv.ro.

În primăvara anului trecut a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer, sarcom cu celule clare de părți moi. Deși cancerul de care suferă tânăra era deja în stadiul IV,  Florentina, hotărâtă să lupte pentru viaţa ei, a făcut tot ce s-a putut, mizând pe sprijinul oamenilor de bine.

Și-a spus povestea, cu bune și cu rele, pe Youtube, blog și alte canale de socializare, a  dovedit că este o luptătoare, un spirit puternic, dornic să învingă boala și a avut de partea ei mii și mii de oameni care au ajutat-o cu bani, relații și gânduri bune.