„Justițiarul de Berceni” lovește din nou! Ce a pățit un prahovean de 28 de ani, după ce a „combinat” o minoră pe internet

Publicat: 16/09/2023 | 09:16
Justițiarul de Berceni a trimis un tânăr agresor după gratii

Alexandru Constandachi, cunoscut drept Justițiarul de Berceni, a intrat în atenția publică după ce a început să „vâneze” bărbații care răvnesc la minore sau hărțuiesc femei pe stradă. Doar că și el a călcat strâmb, și-ar fi șicanat fosta iubită și a ajuns să dea explicații în fața legii. După ce a răspuns pentru fapta lui, influencerul și-a continuat „meseria”. De curând, el a trimis după gratii un câmpinean de 28 de ani pentru corupere sexuală de minori.

Justițiarul de Berceni revine în centrul atenției, după ce a trimis un tânăr din Câmpina după gratii. Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în cursul zilei de 9 septembrie, un bărbat ar fi abordat mai multe minore prin intermediul unei rețele de socializare și le-ar fi propus să se întâlnească.

Oamenii legii au pornit imediat cercetările și au constatat că este vorba despre un tânăr de 28 de ani, care s-ar fi întâlnit deja cu minorele într-un parc din orașul Câmpina. Pe una dintre acestea ar fi atins-o în zona pieptului și ar fi îmbrățișat-o, susțin autoritățile. De asemenea, bărbatul ar fi purtat discuții cu o altă minoră, căreia i-ar fi trimis o fotografie controversată, cu tentă sexuală.

CITEȘTE ȘI: JUSTIȚIARUL DIN BERCENI A ATRAS DIN NOU ATENȚIA POLIȚIEI. CE A FĂCUT LA NICI 7 ORE DUPĂ CE I-A FOST MONTATĂ BRĂȚARA DE MONITORIZARE

@justitiaruldeberceni Misiune Câmpina #catchingapredator #justitiaruldeberceni ♬ original sound – Justitiarul De Berceni

Ce au constatat autoritățile

Bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, apoi a fost luată asupra lui măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere sexuală a minorilor.

„La data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, Poliția Municipiului Câmpina a fost sesizată de către un bărbat din municipiul București cu privire la faptul că în cursul zilei de 9 septembrie a.c., un bărbat ar fi abordat mai multe minore prin intermediul unei rețele de socializare și le-ar fi propus să se întâlnească.

Din primele verificări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 28 de ani s-ar fi întâlnit cu minorele într-un parc din municipiul Câmpina, iar pe una dintre acestea ar fi atins-o în zona pieptului și ar fi îmbrățișat-o. Totodată, la aceeași dată, 9 septembrie a.c., bărbatul ar fi purtat discuții cu o altă minoră, căreia i-ar fi trimis o fotografie cu caracter sexual.

În urma probatoriului administrat bărbatul din municipiul Câmpina a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 11 septembrie a.c., față de acesta a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina sub atenta supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere sexuală a minorilor”, 

CITEȘTE ȘI: CINE ESTE, DE FAPT, JUSTIȚIARUL DE BERCENI? TÂNĂRUL DIN BUCUREȘTI CU SPIRIT CIVIC „VÂNEAZĂ” BĂRBAȚII CARE RÂVNESC LA MINORE SAU HĂRȚUIESC FEMEI PE STRADĂ