Kamara a fost operat de urgență, în urma unui accident! Care este starea artistului

Publicat: 11/04/2018 | 07:56

Kamara a ajuns la spital și a fost operat de uregnță, după ce s-a accidentat la un meci de fotbal. Se pare că artistul nu trece printr-o perioadă bună din viața lui, nici profesional, dar nici personal, de câteva luni bune s-a despărțit de soția lui, dar și de iubita pe care și-o făcuse după despărțire.

Kamara este jucător al echipei Naţionale a Artiştilor, iar pentru a fi în formă la Campionatul Mondial al Artiştilor Fotbalişti, Kamara jocă pentru echipa AC S Sportul Măgurele. În timpul unui meci, Kamara a fost accidentat chiar înainte de Paşte. Kamara a fost operat de urgență în urma unei fracturi de pomete, os zigomatic, sinus și fisură de mandibilă, deşi iniţial a urmat un tratament. Artistul se simte foarte bine acum și speră ca în aproximativ două săptămâni să fie ca înainte.

A făcut videochat

Aflați față în față în cadrul unei emisiuni tv, Kamara și amanta lui și-au spălat rufele murdare în public, iar tânăra nu s-a putut abține și a recunoscut că a făcut videochat. Condamnată pentru alegerile pe care le-a făcut în viață, Mădălina și-a ieșit din fire și a aruncat cuvinte grele la adresa Oanei, soția lui Kamara.

„La 20 de ani, 21 maxim, am încercat să fac videochat. Am făcut într-un interval de o lună, să văd cum este. Fiecare om are un trecut şi poate nu de fiecare dată ia cele mai bune decizii. Lucrul ăsta nu a fost pentru mine, drept urmare m-am axat pe total altceva (…) Oana face videochat şi în ziua de azi”, a declarat Mădălina, la Kanal D.
 Întrebat dacă Oana face videochat pentru că s-a despărțit de el, Kamara a precizat că nu are legătură cu separarea lor: „Nu, eu cu Oana eram rupți de ceva vreme. De prin vară. Avea bani și de la mine, însă este posibil să o facă și pentru asta. Eu nu judec pe nimeni. E vorba de încredere și respect”.
Anca Toma