Kanal D, decizie radicală. Ce se întâmplă cu show-ul „Bravo, ai stil!”

De: Cancan
Publicat: 12/02/2019 | 09:08

Kanal D aduce tot mai multe schimbări în ceea ce privește emisiunile difuzate, de această dată este vorba de show-ul “Bravo, ai stil!“, prezentat de Ilinca Vandici și jurizat de Raluca Bădulescu, Cătălin Botezatu și Maurice Munteanu.

Emisiunea se mută cu o oră mai devreme în cursul săptămânii. Astfel, “Bravo, ai stil!” se va vedea de la ora 22:00, în zilele de miercuri, joi și vineri, spun reprezentanții Kanal D. Schimbarea va avea loc începând cu miercuri, 13 februarie. Galele eliminatorii vor fi sunt difuzate, în continuare, sâmbătă, de la ora 23:00.

În această săptămână, juratul temporar este cântăreața Amna: „M-am simțit extraordinar în ipostaza de jurat „Bravo, ai stil!„. A fost o experiență pe cinste, m-am distrat foarte mult. Îi cunoșteam pe jurați și asta a facut să mă acomodez foarte repede la rolul meu în emisiune. Concurentele sunt foarte frumoase, talentate și, cu siguranta, își merită locul în aceasta competiție.

Încă din prima zi în care am fost prezentă în platou am simțit foarte multă tensiune între concurente, lucru care dovedește că își doresc cu orice preț marele premiu. Sunt foarte recunoscătoare că am trait această experiență și cu siguranță aș repeta-o oricând

Până acum, în ipostaza de jurat temporar au mai fost Pepe, Christina Ich, Anda Adam, Andreea Bănică, Lidia Buble și Daniel Buzdugan.