Kate Middleton, în vizorul teroriștilor! Plănuiesc s-o ucidă prin otrăvire

De: Cancan
Publicat: 13/01/2019 | 20:02

Extremiștii Statului Islamic au amenințat că intenționează să o ucidă pe soția Prințului William prin otrăvirea alimentelor pe care le cumpără de la supermarket. 

Amenințările făcute de teroriști au fost interceptate de autoritățile britanice. ISIS și-a încurajat susținătorii să recurgă la gesturi extreme pentru a o otrăvi pe Kate și pe fiul cel mare al cuplului regal, prințul George, informează Daily Mail.

Știm de unde își ia mâncarea. Haideți să o otrăvim”, era unul dintre mesajele publicate de teroriști. Mesajul publicat pe site-ul extremist Telegram, era însoțit și de câteva imagini cu magazinele pe care Kate Middleton le frecventează.

Serviciile secrete iau mesajele foarte în serios, potrivit Daily Star Sunday.

O sursă a declarat pentru ziarul britanic că amenințările sunt reale și ar putea avea legătură cu Husnain Rashid, britanicul care a fost închis pe viață după ce a incitat la comiterea unui atentat împotriva prințului Geroge.