Kim Jong-Un a lansat „Racheta Monstru”. Ce l-a determinat să facă acest gest

Publicat: 24/03/2022 | 10:41
sursă foto: Pro tv

Paza de coastă a Japoniei trage un semnal de alarmă cu privire la un „proiectil neidentificat” care pare a fi lansat de liderul Coreei de Nord. Ar putea fi vorba despre o rachetă balistică trasă în Marea Japoniei.

Conform declarațiilor armatei sud-coreene și armatei japoneze, Kim Jong-Un, liderul Coreei de Nord, a lansat recent un „proiectil neidentificat” în Marea Japoniei. Analiștii militari atenționează cu privire la faptul că ar putea fi vorba chiar despre „Racheta Monstru a lui Kim”. 

În cadrul unui comunicat de presă, șefii de Stat Major de la Seul au declarat: „Coreea de Nord a tras un proiectil neidentificat spre est”. Și paza de coastă a Japoniei a avut un cuvânt de spus, trăgând un semnal de alarmă pentru navele care se aflau în zonă. Autoritățile consideră că proiectilul este o rachetă balistică. (CITEȘTE ȘI: Vin grupuri de luptă în România. Nato a făcut anunțul)

De ce a tras Kim Jong-Un „Racheta Monstru”

Lansarea care a avut loc recent ar putea fi al 13-lea test pe care Liderul Nord-Coreean îl face. Gestul său a fost imediat condamnat de Statele Unite ale Americii, Japonia și Coreea de Sud.

Analiștii militari au spus că proiectilul este chiar o rachetă balistică intercontinentală Hwasong 17, supranumită „Racheta monstru” sau Colosul lui Kim. De asemenea, armata Coreei de Sud a spus că Kim Jong-Un ar fi efectuat tiruri cu lansatoare multiple de rachete. 

Încă din anul 2017, Statele Unite ale Americii și Coreea de Sud au avertizat cu privire la posibilitatea lansării unei rachete balistice intercontinentale. Dacă Liderul Coreei de Nord ar face acest gest, ar încălca rezoluțiile stabilite de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. 

O altă lansare de rachetă ar putea avea loc pe data de 15 aprilie, după cum avertizează specialiștii. Motivul ar fi sărbătorirea a 100 de ani de la nașterea fondatorului regimului, Kim Ir Sen. (CITEȘTE ȘI:După Facebook și Instagram, Google News este blocat în Rusia)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult