Klaus Iohannis, despre măsurile luate: ”Ne vor ajuta să nu intrăm mai târziu într-o fază mai gravă de lockdown”

Publicat: 06/11/2020 | 16:17

Klaus Iohannis a declarat vineri, în cadrul unei vizite în Maramureș, că măsurile ferme luate de autorități ne vor ajuta să nu intrăm după alegeri într-o „fază mai gravă de lockdown”.

Toate școlile din România vor trece în online, circulația va fi restricționată pe timpul nopții, măștile vor fi obligatorii peste tot, în toată țara, târgurile și piețele vor fi închise, iar magazinele se vor închide cel târziu la ora 21.00. Măsurile au fost anunțate joi seară de Klaus Iohannis.

Președintele a precizat că este foarte hotărât să urmărească respectarea noilor restricții, care vor intra în vigoare începând de luni, 9 noiembrie.

”Pandemia, din păcate, este o îngrijorare din ce în ce mai mare pentru noi, din păcate astăzi am trecut de pragul de 10.000. Am prevăzut această situație încă de aseară. Împreună cu guvernul am prevăzut noi măsuri ferme, bine gândite care vor fi aplicate începând de luni, măsuri care sunt gândite pentru a încetini semnificativ extinderea pandemiei. Sunt măsuri care cu siguranță vor duce la o încetinire a răspândirii virusului. Noi toți trebuie să fim o echipă și în final să trecem cu bine peste această pandemie.

Multe din măsuri au fost așteptate și au fost discutate cu experți, cu specialiști și așteptăm primele rezultate abia peste 2 sau 3 săptămâni. Toate aceste măsuri care vor fi puse în practică sunt măsuri care necesită un timp suficient de lung pentru a produce rezultate. Eu cred că măsurile pe care le-am decis, împreună cu Guvernul, sunt măsuri destul de ferme ca să ne permită să avem o viață apropiată de normalitate, să avem alegeri în siguranță și să continuă după fără să intrăm într-o fază mai gravă de lockdown.

Am observat că din păcate în ultimele săptămâni numărul de bolnavi a crescut rapid. Asta ne-a arătat că măsurile care au fost luate, măsuri bune, totuși nu au fost suficiente și de aceea au fost inițiate noi măsuri, măsuri mai ferme, măsuri care vor fi aplicate peste tot și care vor contribui la încetinirea răspândirii pandemiei”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Coronavirus România, 6 noiembrie

10.260 de oameni au fost infectați, în ultimele 24 de ore. Pandemia de COVID-19 a îmbolnăvit 287.062 de oameni. 195.971 de pacienți au fost declarați vindecați.

În intervalul 05.11.2020 (10:00) – 06.11.2020 (10:00) au fost raportate 123 decese (69 bărbați și 54 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 decese la categoria de peste 80 de ani.

119 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.