Klaus Iohannis, mesaj pentru populație: „Să nu minimalizăm impactul acestei crize”

De: T.S
Publicat: 11/03/2020 | 17:10

La începutul primei ședinte a Grupului de Lucru Interinstituţional pentru evaluarea impactului economic, financiar şi bugetar asupra României, generat de efectele COVID-19, președintele Klaus Iohannis a declarat că impactul acestei crize nu trebuie minimizat și solicită analizarea și evaluarea realistă a tututor implicațiilor.

Șeful statului face în primul rând apel la români să își asume responsabilitatea în ceea ce privește protejarea oamenilor. „Mesajul principal este să evaluăm în mod prudent şi responsabil implicaţiile, să nu minimalizăm impactul acestei crize. Este esenţial să identificăm cele mai potrivite mecanisme, prin care să protejăm nu doar sănătatea, ci şi funcţionarea societăţii noastre.

Acest grup de lucru aduce la aceeaşi masă principalele instituţii. Evaluările şi previziunile economice trebuie să ne permită o anumită predictibilitate şi o reacţie rapidă şi eficientă”,a declarat preşedintele.

Totodată, Iohannis este sigur că trebuie să existe  o bază bine fundamentată a unor măsuri de susţinere a economiei. „Solicit acestui grup să analizeze şi să evalueze realist, toat implicaţiile COVID 19. Măsurile trebuie să ţină cont de interesele angajaţilor, companiilor, bugetului şi asta necesită anumite scenarii. Responsabilitatea şi prudenţa trebuie să ghideze exerciţiul de comunicare publică pentru a nu genera mai multă incertitudine şi neîncredere”, a subliniat preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu premierul Ludovic Orban şi cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pentru a discuta despre efectele epidemiei de coronavirus. În urma întrevederii s-a decis ca preşedintele Klaus Iohannis să prezideze, la ora 16.00, prima întâlnire a Grupului de Lucru Interinstituţional pentru evaluarea impactului economic, financiar şi bugetar asupra României, generat de efectele COVID-19.

Grupul de lucru îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea Cancelariei Prim-ministrului şi a Administraţiei Prezidenţiale, prin Departamentul Politici Economice şi Sociale.