L-au înjurat de morți și de familie pe Florin Dumitrescu, de la Chefi la Cuțite. Ce șoc a suferit juratul de la Antena 1 în momentul în care a devenit celebru

Publicat: 01/08/2023 | 19:14

Florin Dumitrescu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este unul dintre cei mai renumiți bucătari din România, iar de ani de zile face parte din juriul de la Chefi la Cuțite. Deși are o mulțime de fani și mulți sunt cei care și-ar dori să îl cunoască sau să deguste din preparatele sale, vedeta Antena 1 nu a scăpat nici de hateri. De-a lungul timpului au existat numeroși oameni care l-au criticat dur, iar mesajele primite de acesta au fost unele pline de jigniri și cuvinte urâte. Cum l-au afectat pe Florin Dumitrescu?

Viața persoanelor publice nu este la fel de roz precum ar crede unii. Pe lângă părțile bune există și unele mai puțin plăcute. Nimeni nu poate să fie pe placul tuturor, așa că adesea vedetele primesc numeroase critici și mesaje răutăcioase, care se răsfrâng destul de greu asupra destinatarului. Florin Dumitrescu nu a scăpat nici el de cârcotași și a vorbit despre cum reușește să gestioneze hate-ul pe care îl primește.

(CITEȘTE ȘI: PETRECERE DE POMINĂ PENTRU FLORIN DUMITRESCU. A VENIT TOT SATUL LA ZIUA DE NAȘTERE A JURATULUI DE LA CHEFI LA CUȚITE)

„De ce oamenii au senzația că mă cunosc”

Invitat în cadrul unui podcast, Florin Dumitrescu a fost întrebat dacă face parte din categoria celor care au fost criticați de public și cum reușește să gestioneze mesajele răutăcioase pe care le primește. Celebrul Chef a mărturisit că încă de când a apărut în atenția publică nu a fost ferit de critici. A recunoscut că primește numeroase mesaje răutăcioase, iar mare parte din ele conțin cuvinte grele și jigniri din plin.

Florin Dumitrescu a mărturisit că a fost afectat de aceste critici, însă încearcă să le găsească o scuză celor care îi trimit astfel de mesaje. Înțelege că telespectatorii, pentru că îl vă de ani de zile pe micile ecrane, au impresia că îl cunosc și că își pot permite, mărturisind că și el a trăit la rândul lui cu această impresie. Însă, asta nu scuză pleiada de înjurături.

„Eu când am intrat în lumea asta eu chiar mi-am pus întrebarea de ce oamenii au senzația că mă cunosc. Dar mi se întâmplă și mie. Eu dacă mă uit la cineva pe care îl admir foarte tare, am senzația că îl cunoscu foarte mult, foarte bine și mi se pare normal să ma trag cu el de șireturi. Adică e o chestie de fun cumva…

Dar în momentul în care primesc mesaje pe Instagram e cu morți, cu răniți, cu soră, cu mamă, cu fată… Înțeleg care este tipologia omului. Nu răspund, mă enervez pe moment dar nu răspund. La ce mai răspund, la mesajele de genul: dă-mi și mie pentru mamaie, mama, sora, iubita, un mesaj cu la mulți ani. Din când în când mai răspund la alea.

Dar nu pot să judec omul pentru ca își permite să îmi dea mesaje, pentru că mi se pare normal să facă treaba asta, el crezând că mă cunoaște foarte bine. Câteodată îmi convine, câteodată nu îmi convine”, a declarat Florin Dumitrescu, în cadrul podcast-ului realizat de Otravă. 

(VEZI ȘI: SCANDAL ÎNTRE FLORIN DUMITRESCU ȘI ALEX DIMA, VEDETA DE LA „ROMÂNIA, TE IUBESC!”: „EU NU TE-AM FĂCUT DEMENT”. CEI DOI AU AVUT UN CONFLICT PE VREMEA CÂND ERAU ANGAJAȚI LA PRO TV)