La 45 de ani, Anamaria Prodan a primit surpriza în faţa palatului din Dubai. Reghe i-a făcut soţiei un cadou de… 180.000 €!

De: Cancan
Publicat: 21/12/2017 | 00:00

Pe 17 decembrie, Anamaria Prodan a împlinit 45 de ani şi, marţi seară, a mers în Dubai, pentru a fi alături de soţul ei, Laurenţiu Reghecampf. Acesta i-a organizat un party de cinci stele, la care au fost prezenţi familia şi apropiaţii sexy-impresarei. Evenimentul a fost unul cu ştaif şi la el s-au consumat doar băuturi fine. Anamaria s-a aflat în centrul atenţiei şi a primit numeroase cadouri. Invitaţii i-au oferit genţi, parfumuri, pantofi şi haine, de care prezentatoarea de la “Gospodar fără pereche” a fost foarte încântată. (VEZI AICI: EXCLUSIV. Am aflat ce salariu şi-a negociat impresara. Anamaria Prodan a bătut palma cu PRO TV pentru noul sezon! Suma din contract e halucinantă)

Surprizele nu aveau să se oprească, însă, aici. Pentru că, Laurenţiu Reghecampf a dat, în cele din urmă, “fatala”. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a aflat că sexy-impresara a primit din partea soţului ei un cadou de… 180.000 de euro! Astfel că, începând de miercuri, “Prodanca” şi-a îmbogăţit garajul cu un superb Maserati GranCabrio 2017. Agentul a primit surpriza chiar în faţa palatului pe care arabii i l-au oferit lui Reghe, pe durata contractului cu Al-Wahda (IMAGINI EXCLUSIVE. Arată ca un hotel! Am ”intrat” în premieră în super-vila pe care arabii i-au dat-o lui Reghe!).

Anamaria Prodan a fost foarte impresionată de cadoul primit din partea lui Laurenţiu Reghecampf, mai ales că îşi dorea de mult timp un astfel de autoturism. Maserati GranCabrio este o super-maşină ce dispune de un motor V8 cu capacitate de 4,7 litri, ce dezvoltă 460 CP. Accelerează de la 0 la 100 km/h în 5 secunde, iar viteza maximă este de 288 km/h. Modelul este echipat cu transmisie automată cu şase trepte ZF MC Auto Shift. Dispune de cinci moduri de conducere: Auto-Normal, Auto-Sport, Manual-Normal, Manual-Sport şi ICE. (NU RATA: Avem detalii despre ultimul născut din familia FCSB-ului… Va fi mare cumetrie cu Reghe & Anamaria Prodan!)

A fost sărbătorită şi soţia lui Dan Petrescu

În clubul Billionaire, au fost prezenţi inclusiv Adriana şi Dan Petrescu. La rândul ei, soţia antrenorului lui CFR Cluj şi-a sărbătorit ziua de naştere. Pe 19 decembrie a împlinit o frumoasă vârstă, astfel că faimosul local din Dubai a fost plin cu români. Anamaria şi Adriana au petrecut o seară de neuitat şi au fost răsfăţate cu cadouri scumpe de apropiaţi. Din club nu putea lipsi Raluca, soţia lui Walter Zenga, bună prietenă cu cele două sărbătorite. (VEZI AICI: Ce face nevasta lui Dan Petrescu cât timp antrenorul este “exilat” în China. Adriana şi-a lăsat maşina şi…)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)