La 5 ani de la divorț, Brigitte Pastramă face dezvăluiri uluitoare despre Ilie Năstase: ”A fost cea mai mare greșeală”

Publicat: 17/03/2023 | 18:10
Brigitte și-a dorit mult să scape de necazuri, iar Dumnezeu i-a ascultat ruga

Brigitte Pastramă și Ilie Năstase au fost împreună timp de 8 ani, însă povestea lor nu a avut un final fericit. După 3 ani de relaţie cei doi s-au căsătorit, ulterior, în 2018 au anunţat că divorţează. Vestea nu a luat prin surprindere pe nimeni, având în vedere că în trecut cuplul a fost implicat în numeroase scandaluri. Recent, bruneta a făcut dezvăluiri despre acea perioadă despre care nu îşi aminteşte cu bucurie.

Ilie Năstase a fost întotdeauna atras de femeile frumoase, iar de-a lungul timpului a fost implicat în mai multe relaţii. Cea mai cunoscută femeie care a stat la braţul fostului tenismen este de departe Brigitte Pastramă.

Recent, vedeta a făcut câteva dezvăluiri din perioada în care era doamna Năstase. Bruneta recunoaşte că are regrete, iar unul dintre acestea este legat de fiul său Robi. Mai exact, Brigitte a povestit că și-a neglijat foarte mult fiul, iar acesta a ajuns să consume substanţe interzise.

Brigitte Pastramă a avut o relație de vis cu Ilie Năstase, dar finalul a fost unul de coșmar

Brigitte, despre căsnicia cu Ilie Năstase

Bruneta nu s-a oprit aici şi a explicat că la acea vreme era ocupată să îşi supravegheze partenerul de viață de frică să nu fie înşelată cu o altă femeie. Vedeta este conştientă de greşeala pe care a făcut-o şi nu îşi doreşte să o mai repete şi cu fiica ei, Sara, tocmai din acest motiv se ocupă foarte atent de creşterea ei.

CITEŞTE ŞI: BRIGITTE PASTRAMĂ, ȚEPUITĂ ÎN DUBAI: „MI-AU FRAUDAT TOATE CARDURILE”

În ceea ce îl privește pe fostul ei soț, aceasta a dezvăluit că singurul lucru pe care îl regretă este faptul că nu a reuşit să îl aducă pe drumul cel bun.

„Acum am ajuns să nu mă mai intereseaze părerea altora și este mult mai bine. Vreau să mă rup de orice înseamnă judecata oamenilor din jurul meu și să am grijă de familia mea, de fiica mea, Sara, să aibă un viitor bun în viață, să fie înconjurată de oameni buni lângă ea, să nu o ia pe drumuri greșite, cum ar fi să consume alcool, droguri sau cine mai știe ce. Am ales să renunț la România pentru Dubai, o țară unde femeile sunt respectate foarte mult, nu ca la noi.

Regret acum ce am făcut în trecut cu fiul meu Robi că l-am neglijat pentru că după am avut mari probleme cu el. Când eram măritată cu Ilie, eu plecam în alte țări și îl neglijam pe Robi, iar asta a fost cea mai mare greșeală din viața mea. Pot să zic că eu l-am păzit pe Ilie în loc să îmi păzesc copilul. De exemplu, atunci când eram măritată cu Ilie, țin minte că am plecat două săptămâni cu el în Cuba de teamă să nu plece cu o altă femeie pentru că Ilie era foarte curvar. Chiar dacă noi eram căsătoriți el mai umbla și cu alte femei. Nu regret mariajul cu el pentru că nu eram cine eram astăzi, însă regret că nu i-am arătat lui Ilie calea cea dreaptă în viață, a declarat bruneta, potrivit Click.