La 5 ani de la tragedie, Klaus Iohannis a promulgat legea! Tratamentele supraviețuitorilor de la Colectiv vor fi plătite de stat, pe toată durata vieții

Publicat: 30/10/2020 | 11:39

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care cheltuielile aferente tuturor tratamentelor pentru victimele tragediei vor fi plătite de stat, pe toată durata vieții acestora.

Președintele Klaus Iohannis a depus, vineri, o coroană de flori în memoria victimelor in Colectiv. Pe 30 octombrie 2015, o tragedie a îndoliat ă țară întreagă. La un concert de rock a izbucnit un incendiu, care a ucis zeci de tineri și a mutilat pe viață alte câteva zeci. Ulterior, după ce răniții au ajuns în spitale, au murit alte câteva zeci dintre ei, din cauza infecțiilor cu bacteriile nosocomiale, dar și din cauza lipsei de echipamente medicale.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2015 privind plata tratamentului în străinătate al persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul București, anunță Administrația Prezidențială.

„Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în ţară şi în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime.

Victimele beneficiază de tratamentele medicale prevăzute la alin. (1), pe durata vieţii, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015 şi indiferent dacă sunt realizate în ţară sau în străinătate, în unităţi sanitare din sistemul de stat şi în cele din sistemul privat, precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă necesară desfăşurării optime a tratamentelor medicale”, prevede legea.