La ce sa fii atent cand inchei un contract de munca

De: Cancan
Publicat: 20/02/2010 | 00:00

Daca ti-ai gasit un loc de munca atractiv si vrei sa-ti oferi serviciile legal, avand statutul de angajat, este bine sa stii ca documentul in temeiul caruia vei fi salariat se incheie in baza consimtamantului ambelor parti. Contractul se incheie intotdeauna de catre angajator, in forma scrisa, in limba romana. Acesta se intocmeste anterior inceperii raporturilor de munca si a perioadei de proba. In cazul in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa se presupune ca este pe o durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale prin orice mijloc de proba. Inainte de incheierea contractului, angajatorul trebuie sa-ti aduca la cunostinta care sunt clauzele esentiale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract. Angajarea va fi facuta numai daca ai efectuat analizele medicale care atesta ca esti sanatos, apt pentru munca pe care urmeaza sa o desfasori. Altfel, contractul poate fi anulat. Incadrarea in munca se face numai dupa ce angajatorul ti-a testat, in prealabil, aptitudinile profesionale si personale prin concurs sau examen, dupa caz. Cand poti fi salariat cu acte in regula? Cand ai varsta minima de 15 ani, insa numai cu acordul parintilor sau al reprezentantilor legali; Cand ai peste 18 ani, daca optezi catre un serviciu ce implica munca fizica; Cand esti apt de munca din punct de vedere clinic.