La mulți ani, Ioan Neculaie!

Publicat: 18/04/2019 | 08:10

Omul de afaceri Ioan Neculaie împlinește astăzi 62 de ani, ocazie cu care CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, îi urează un sincer “La mulți ani!”.

Ioan Neculaie s-a născut la 18 aprilie 1957, la Codlea, într-o familie cu o situaţie financiară precară, fapt care l-a determinat încă de mic să-şi dorească să câştige bani mulţi. Primul job pe care l-a avut Neculaie a fost acela de electrician, la doar 19 ani, în oraşul său natal Codlea, însă, cum lucrurile nu mergeau tocmai bine, peste câţiva ani şi-a lansat primele afaceri. Imediat după revoluţie şi-a vândut apartamentul din Codlea şi a cumpărat o mică fermă. Așa a reușit să producă suficienţi bani pentru a se putea implica în construcţii.

La puţin timp distanţă, omul de afaceri a luat de la un mic întreprinzător firma care avea să ajungă Prescon, compania care a contribuit decisiv la creşterea averii sale.

Pasionat de maşini, Ioan Neculaie a strâns o impresionantă colecţie de bolizi în garajele sale. Printre maşinile sale de lux se află un Dodge Viper (100.000 de euro), un Mercedes G Klasse (140.000), un Porsche Cayenne (120.000) şi un Volkswagen Touareg (65.000). Mai mult, el deţine şi o motocicletă Harley Davidson (12.000 de euro) şi un elicopter EC 120, în valoare de 1.200.000 de euro, conform adevărul.ro.

Ioan Neculaie