La o zi după ce a băgat divorţ, DANIEL ONORIU i-a lăsat mască pe toţi! Bărbatul se gândeşte la fosta lui iubită: ”Timp de 10 ani…”

De: Cancan
Publicat: 28/04/2017 | 09:26

Simona Chiţac îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, iar fostul ei iubit, Daniel Onoriu, i-a transmis un mesaj emoţionant. Recent, acesta i-a incendiat maşina fostei sale partenere de viaţă (citeşte AICI ce veste a primit după ce a fost arestat).

„Pe 28 Aprilie 2006 am avut cel mai dur accident din viaţa mea cu motocicleta, m-am lovit atât de tare într-o maşină care nu mi-a acortat prioritate încât nici un medic nu mi-a mai dat vreo şansă. Din 2006 şi până azi am considerat că 28 Aprilie e şi ziua mea de naştere pentru că Dumnezeu mi-a mai dat o şansă dar, din păcate, în loc să-i mulţumesc, eu am trăit de atunci şi până azi în păcate, iar azi plătesc, plătesc pentru ele.

Cu această ocazie îi transmit un mesaj de La Mulţi Ani fostei mele neveste Simona Chiţac care azi împlineşte 38 de ani, nu a fost să fie să mai fim şi de data asta împreună şi să ne facem ziua de naştere, aşa cum am făcut-o timp de 10 ani, când în fiecare an amândoi credeam ca 28 aprilie este ziua noastră de naştere”, a scris Daniel Onoriu.