Lacul din România care își schimbă culoarea. Este singurul din lume! Zona este declarată arie protejată

Publicat: 10/06/2022 | 19:36
Lacul Albastru. Sursă foto: Facebook

Situat la doar 45 de minute de Baia Sprie, lângă Baia Mare, Lacul Albastru este un obiectiv turistic unic. Contrar numelui său, lacul își schimbă culoarea de mai bine de 100 de ani, datorită compușilor chimici pe care îi conține. 

Lacul Albastru măsoară aproximativ 50 de metri. Acesta s-a format în anul 1920, odată cu prăbușirea unor vechi lucrări miniere de pe Filonul Domnișoara. Din acel moment, apa a rămas plină de sulfuri care îi schimbă culoarea în nuanţe de la verde până la albastru. Din acest motiv, lacul este mereu colorat diferit și ar putea fi cel mai vizitat obiectiv turistic. 

„Nu ştiu dacă este cel mai vizitat obiectiv turistic din Baia Sprie, însă ştiu că a avut parte de foarte multă promovare care a atras oameni din toată lumea. Noi vrem să îi facem o şi mai mare promovare, dar nu am prea putut până acum. Accesul la lac este destul de dificil, însă vom încerca să îmbunătăţim căile de acces spre acest lac, nu până la lac. Din câte ştiu eu, concentraţia de fier şi cupru este în scădere, însă cumva se reglează singură”, a declarat primarul oraşului Baia Sprie. (CITEȘTE ȘI: Cât te costă să îți faci nunta în România, în 2022? Cum se împarte un buget mediu de 10.000 de euro)

Lacul Albastru, monument al naturii. Este protejat de lege

Monumentul Naturii Lacul Albastru a fost declarat rezervaţie naturală prin H.C.L. nr 204/16.03.1977. Lacul care își schimbă culoarea este în custodia Administrației Parcului Natural Munții Maramureșului care. Astfel, peisajul de natură este conservat pentru a fi folosit în scop științific și educativ. 

Lacul Albastru. Sursă foto: Facebook

Cei care doresc să viziteze acest lac unic în lume trebuie să treacă prin centrul orașului Baia Sprie și să urce prin spatele Bisericii Catolice. Timpul de mers este de aproximativ o oră. (CITEȘTE ȘI: Cel mai gras om care a trăit vreodată pe Pământ! La 12 ani cântărea cu 40 mai mult decât un elefant nou-născut! Câte kilograme a slăbit)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult