Lady Gaga, autoizolare, alături de noul iubit, de teama coronavirusului! „Încercați să nu dați virusul mai departe”

De: A. D.
Publicat: 18/03/2020 | 14:16

Epidemia de coronavirus continuă să facă victime în lumea întreagă și să provoace panică. Numărul cazurilor persoanelor infectate crește de la zi la zi, cu o rapiditate alarmantă.  De aceea toată lumea este mult mai precaută și încearcă să se protejeze cât de mult pot, la fel fac și vedetele de la  Hollywood.

Lady Gaga a hotărât să se țină la distanță de orice pericol și a decis să se autoizoleze alături de noul ei iubit, Michael Polansky, CEO-ul Parker Group și absolvent de Harvard. Cei doi își petrec majoritatea timpului împreună și se bucură de activitățile casnice. (CITEȘTE ȘI: RĂZVAN FODOR, CAMPANIE PENTRU SPRIJINIRE MEDICILOR ROMÂNI, ÎN CONTEXTUL EPIDEMIEI DE CORONAVIRU)

Cântăreața de 33 de ani își ține la curent fanii de pe rețelele de socializare, cărora le povestește cum se simte și îi îndeamnă să rămână și ei în casă, în această perioadă. (VEZI ȘI: NATAȘA RAAB, ACTRIȚA DIN CELEBRA RECLAMĂ ”PREA BUN, PREA CA LA ȚARĂ”, SUFERĂ DE O BOALĂ NEMILOASĂ: ”ÎMI AFECTEAZĂ CREIERUL”)

„Ziua șase de auto-carantină! Suntem puternici, jucăm cărți și jocuri video și avem grijă de noi. Important: țineți-vă mintea cât puteți de departe de stres și trupul în mișcare. Iubiți-vă, aveți grijă de voi, fiți buni și încercați să nu dați virusul mai departe dacă îl aveți. Este minunat să stați acasă dacă puteți. O dovadă de bunătate față de lumea asta”, a scris Lady Gaga pe contul ei de Instagram, în dreptul pozei unde apare alături de iubitul ei, Michael Polansky.

Pe de altă parte unii dintre colegii de breaslă nu au fost prea norocoși și au fost contaminați cu noul virus. Tom Hanks, Rita Wilson și Idris Elba se numără deja printre victimele coronavirusului.