Larisa Iordache, dezvăluiri emoţionante. Cum a reuşit gimnasta să treacă peste momentele dificile

Publicat: 17/09/2021 | 22:52

Larisa Iordache a făcut mărturisiri emoţionante în cadrul unui interviu. Celebra sportivă a vorbit despre cele mai grele momente prin care a trecut în cariera sa, dar şi cum a vrut să renunţe la gimnastică pe vrea când avea doar 15 ani.

Gimnasta de performanță, medaliată olimpică, mondială și europeană este una dintre cele mai apreciate sportive din România. Pe lângă performanţele sale, Larisa a reuşit să ajungă la sufletele oamenilor şi datorită sincerităţii de care a dat dovadă de-a lungul timpului.

Anul acesta, sportiva a participat la Olimpiada de la Tokyo. Din nefericire, din cauza unei accidentări, sportiva nu a mai putut participa în finala de la bârnă.

CITEŞTE ŞI: GIMNASTA LARISA IORDACHE, IPOSTAZE SEXY ÎN VACANȚA DE DUPĂ OLIMPIADĂ. CUM S-A FOTOGRAFIAT LA PLAJĂ. FOTO

În cadrul unui interviu recent pentru revista Viva, campioana a mărturisit faptul că a vrut să renunțe definitiv la gimnastica de performanță pe vremea când avea 15 ani. Însă, părinții săi au încurajat-o şi astfel a renunţat la decizie.

”La vârsta de 15 ani am vrut să renunț cu adevărat. Mi-am dorit să devin o adolescentă normală, însă am renunțat la această idee în momentul în care părinții mei mi-au prezentat cu adevărat realitatea din afara gimnasticii. Și după accidentarea de la tendonul ahilean am avut momente cât se poate de grele, efectiv eram căzută psihic, pentru că îmi doream și simțeam că vreau să mă reîntorc în gimnastică, dar nu găseam momentul oportun. A fost o perioadă din viața mea din care am învățat MULTE lucruri”, a declarat Larisa Iordache.

 ”În sportul de performanță există două bariere”

Larisa Iordache a vorbit și despre momentele grele pe care le-a întâmpinat în viaţa de gimnastă.

”În sportul de performanță, din punctul meu de vedere, există două bariere: una în care psihic ești optimist și vrei să faci fiecare exercițiu foarte bine, însă fizicul nu te lasă și îți creează probleme, iar a doua, aceea în care fizic ești capabil, însă psihic nu vezi nicio scăpare, nu crezi că vei reuși sau pur și simplu ești dezorientat”, a spus sportiva.

”Toată lumea știe că am avut probleme din punct de vedere fizic, probleme ce mă urmăresc de când eram micuță, dar psihic pot spune că am aflat ce înseamnă cu adevărat și cât de important este să fii focusat pe ceea ce vrei să faci. Problemele din afara sălii m-au dezorientat extrem de tare și nu m-au lăsat să fiu eu 100% , dar cu ajutorul antrenorilor mei, doamna Lulu și domnul Cristi Moldovan, am reușit să mă concentrez în momentele-cheie din cariera mea”, a adăugat aceasta.

 

 

Sursă foto: Instagram