Laszlo Balint acuză arbitrajul după FCSB – UTA: „Suntem destul de mici…!”

Publicat: 06/12/2020 | 08:14

Laszlo Balint, antrenorul principal al formației UTA Arad a digerat cu greu eșecul pe care elevii săi l-au înregistrat pe „Național Arena” cu FCSB, scor 3-0.

Tehnicianul „Bătrânei Doamne” a acuzat arbitrajul afirmând că FCSB nu ar fi avut nevoie de ajutor pentru a-și atinge obiectivul.

„Dezamăgirea este destul de mare, chiar dacă ofensiv n-am făcut cel mai bun joc. Cât timp am fost în egalitate numerică, n-am avut mari probleme. Eliminarea lui Roșu a fost un moment psihologic, dar vreau să-mi felicit băieții, au făcut un efort considerabil. Pe lângă înfrângere, este dureros că vom juca etapa viitoare fără trei jucători importanți. Nu comentez arbitrajul, sunt suficient de mulți specialiști. De pe margine, am crezut că avem nevoie de un fileu, pentru că orice contact era fault. Știam că FCSB este extrem de periculoasă, dacă are spații. Trebuie să învățăm din această înfrângere, este un moment dificil pentru noi. Din câte se pare, suntem destul de mici și vedem ce putem să scoatem din acest sezon. E important să rămânem realiști, să stabilizăm clubul ca statut, să avem continuitate și să rămânem în prima ligă”, a declarat Laszlo Balint, după eșecul suferit de UTA pe Arena Națională.

În urma acestui eșec, UTA a rămas pe locul 6 cu 17 puncte. De partea cealaltă, FCSB și-a consolidat fotoliul de lider fiind pe primul loc cu 30 de puncte.

Program etapa a XII-a
FC Voluntari – Academica Clinceni 3-3
FC Argeș – Dinamo Bucureşti 0-1
Sepsi OSK – FC Botoşani 2-2
FCSB – UTA Arad 3-0
Duminică, 6 decembrie
ora 20:45 Politehnica Iași – CFR Cluj
Luni, 7 decembrie
ora 16:45 Astra Giurgiu – Chindia Târgovişte
ora 19:00 Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş
Viitorul Constanța – FC Hermannstadt (Amânat)