Laura Giurcanu, în lacrimi la Survivor România. Cine a făcut-o pe vedetă să plângă

Publicat: 01/03/2022 | 17:59

Laura Giurcanu a izbucnit în lacrimi la „Survivor România”. Între Faimoasă şi Emil Rengle a avut loc o discuţie mai aprinsă, în urma căreia concurenta a fost foarte dezamăgită. Iată de la ce a pornit totul.

Laura Giurcanu a răbufnit pentru prima dată în competiţia din Republica Dominicană. Emil Rengle a acuzat-o de faptul că joacă un rol şi vrea să pară „fata bună”, iar acest lucru a afectat-o destul de tare pe blondină.

CITEŞTE ŞI: BĂTAIE LA SURVIVOR ROMÂNIA? TJ MILES ŞI ALEX DELEA, IMPLICAŢI. CE DECIZIE VA LUA DANIEL PAVEL

Mai mult, Laura l-a ajutat pe CRBL şi i-a dat o lingură din mâncarea sa, iar acest lucru nu l-a încântat deloc pe dansator.

„Emil m-a acuzat că încerc să joc acest rol de fată bună și acum chiar mă emoționez că vorbesc despre asta. Eu chiar m-am simțit prost când CRBL a venit din exil și a zis că nu mai are mâncare. Matematic, pe calcul, zilele astea nu trebuie să mai primească mâncare. Azi i-am dat o lingură din porția mea fără să vadă colegii mei.

Emil mi-a zis că nu rezonează cu ce am făcut, nu voiam să fie despre ei. Am vrut să mă asigur că CRBL mănâncă azi. I-am întrebat dacă pe alt cineva ar fi lăsat să mănânce din cocosul lor. Dacă avem vendete d-astea personale și e atât de personal încât doar pentru că este CRBL și nu ne place de el, ăsta e alt nivel de joc murdar”, a spus Laura Giurcanu la testimonial, relatează Playtech.

Emil Rengle, CRBL și Cătălin Zmărăndescu au fost nominalizați spre eliminare

Marian Drăgulescu l-a nominalizat pe CRBL, Cătălin Zmărăndescu a fost nominalizat de grup, iar Emil Rengle de către Elena Chiriac.

Asta după ce Elena Chiriac și Marian Drăgulescu și-au câștigat propriile imunități. După aflarea veștii, Emil Rengle a ținut să transmită un mesaj. Pentru colegii săi, dar și pentru public. Coregraful este hotărât să-și cunoască latura masculină în această competiție.

”Nu mă aşteptam. În mod clar, Survivor este cea imprevizibilă experienţă din viaţa mea şi motivul pentru care nu mă aşteptam este faptul că se tot aude aici că din punct de vedere sportiv, că nu sunt atent la final. Chiar ziua de azi şi proba de azi este cel mai bun exemplu. Aici se poate întâmpla altceva, că nu tot timpul forţa este importantă, ci forţa psihică. De exemplu, astăzi, Elena nu a reuşit să aducă atâtea puncte câte aduc eu. Şi sunt convins că vor mai urma probe în care cu fiecare dintre noi va aduce sau nu puncte.

Nu cred că este cea mai bună motivaţie, dar a trebuit să găsească una, ca să mă nominalizeze. Pentru mine, în ziua de astăzi, simt că procesul devine din ce în ce mai personal şi chiar dacă deja Cătălin a spus că el ştie cine e şi că e bărbat, eu în continuare am venit aici ca să mă descopăr pe mine ca şi bărbat şi voi continua să fac acest lucru. Fac un anunţ care îmi va schimba viaţa: atunci când am intrat în Survivor am spus că România mi-a cunoscut energia feminină şi e timpul să-l descoperim pe Emil Rengle împreună. În această călătorie simt că mă apropii de potenţial şi vreau să anunţ că Emil Rengle pe tocuri a murit. Aleg astăzi în mod conştient să-mi opresc cariera de performer pe tocuri, am învăţat aici că eu sunt îndeajuns fără niciun fel de accesoriu”, a spus Emil Rengle. În ediția următoare, telespectatorii vor afla cine pleacă acasă.

 

Sursă foto: capturi video