Lăutar din Gorj, amendat de ANAF cu 3.000 de lei! E panică printre manelişti! Ce se va intampla la nunți!

Publicat: 19/10/2018 | 17:28
Lăutar din Gorj, amendat de ANAF cu 3.000 de lei

Lăutar din Gorj, amendat de ANAF cu 3.000 de lei! E panică printre manelişti! Un lăutar din comuna Albeni, județul Gorj, a fost amendat vineri de ANAF cu 3.000 de lei. Lăutarul trebuie să scoată bani din buzunar pentru că a cântat la câteva petreceri și nu și-a declarat veniturile. Lăutarul declară că a cântat la două petreceri și a primit doar ”ciubuc” de la petrecăreți.

Îl cheamă Constantin Florea, are 46 de ani și locuiește în comuna Albeni, județul Gorj. Este șofer profesionist, iar în timpul liber cântă la acordeon.

Lăutarul a fost vizitat, vineri, de doi inspectori antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Aceștia l-au anunțat că a fost sanctionat cu suma de 3.000 de lei pentru că nu ar fi declarat veniturile obținute pentru prestarea de servicii artistice, din aprilie până în luna octombrie a anului 2018.

„A venit ANAF-ul la mine acasă, ca la infractor. Au venit la

CITEȘTE ȘI: ȘOC ÎN LUMEA MANELIȘTILOR! NICOLAE GUȚĂ NU MAI POATE FACE COPII: “A INTRAT ÎN DEPRESIE DIN CAUZA ASTA“

Lăutar din Gorj, amendat de ANAF cu 3.000 de lei! ”Sunt singurul lăutar din Gorj, să-mi ia mie pielea?”

Surpriza lăutarului este imensă, mai ales că – spune el – nu este singurul lăutar din Gorj. Și atunci se întreabă, retoric, de ce i se ia doar lui pielea…

”Am rămas surprins că au venit la poartă. Sunt singurul lăutar din Gorj, să-mi ia mie pielea? O să plătesc, o să mă pun în regulă, o să-mi fac un SRL și o să declar că am câștigat un leu și le dau 1% din venitul meu, de meseria asta nu mă las. Nu m-am făcut lăutar peste noapte. Le-am spus că și în pușcărie dacă mă bagă, eu și acolo o să cânt”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, instrumentistul Constantin Florea.

Potrivit procesului verbal, controlul a fost operativ și inopinat, făcut prin sondaj în data de 19 octombrie la persoana fizică Florea Constantin.

”S-a constatat faptul că în perioada 20.04.2018-19.10.2018 a efectuat prestări servicii artistice pentru care a fost remunerat cu suma de 300 de lei, fără a avea o formă de organizare. (…) Fapta a fost recunoscută prin nota explicativă dată la momentul controlului”, se arată în procesul verbal.

Reprezentanţii ANAF nu au putut fi contactați până la această oră.

CITEȘTE ȘI: PERCHEZIŢII DE PROPORŢII ALE DIICOT: SUNT VIZAŢI IMPRESARUL MANELIŞTILOR ŞI EX-IUBITA LUI NICOLAE GUŢĂ

Lăutar din Gorj, amendat de ANAF cu 3.000 de lei! ANAF a pus ochii pe nunți și vrea să le impoziteze

Fiscul solicită nume de persoane/firme, numere de telefon, adrese şi intermediari. Amenda pentru nerespectarea solicitării Fiscului este de 2.000-5.000 de lei.

„Vă solicităm informaţii despre persoane fizice/Întreprinderi Individuale, Persoane Fizice Autorizate, Întreprinderi Familiale/ Societăţi Comerciale/ alte forme de organizare privind raporturile economice sau juridice pe care le-aţi avut cu ocazia evenimentelor prijeluite de celebrarea căsătoriei civile şi religioase”, este solicitarea ANAF din documentele trimise celor proaspăt căsătoriţi, conform Profit.ro.

Acestora li se cer nume şi date de contact ale persoanelor şi firmelor care le-au oferit servicii de fotografie sau filmare, formaţiilor sau persoanelor care s-au ocupat cu muzica şi ale restaurantului unde a avut loc nunta şi li se aminteşte că declaraţiile sunt date „sub sancţiunea faptei de fals în declaraţii, prevăzută de art 326 din Codul Penal”.

Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este, pentru persoanele fizice, cuprinsă între 2.000 şi 5.000 de lei.