Lavinia a trait clipe de cosmar! O casa a explodat in fata ei

De: Cancan
Publicat: 20/09/2011 | 00:00

Invitata sa participe la filmarea unui mesaj de interes public pentru o campanie a CNA, Lavinia nu banuieste nicio secunda ca este victima unei farse de proportii marca Dan Negru. Singurul lucru pe care il stie artista este ca s-a ales inregistrarea acestor mesaje cu vedete din media pentru a avea mai mult impact asupra publicului. In cazul sau, mesajul avea ca scop combaterea coruptiei.

Ca totul sa mearga conform planului, echipa de la farse a folosit drept recuzita un tun incarcat, al carui detonator s-a aflat chiar in mana victimei in timpul inregistrarilor. Intr-o scurta pauza de filmare, Lavinia a fost lasata singura cu niste copii dintr-un sat din apropierea Bucurestiului, care, chipurile, se adunasera sa faca poze cu ea, sa-i ceara autografe si sa-i arate ca sunt adevarati fani ai acesteia.

In toata zarva creata, unul dintre ei apasa „in joaca” pe detonator, provocand astfel o explozie uriasa. Pentru ca „nimeni” nu se astepta si tunul nu era pozitionat corect, tinta „s-a nimerit” a fi chiar casa oamenilor in curtea carora se filma mesajul de interes public. Explozia provocata a facut ca locuinta sa arda din temelii, fiind nevoie de mai multe tone de apa pentru stingerea incendiului.